Arădeanul Ovidiu Hațegan și compania se vor supune, prin intermediul Comisiei Centrale a Arbitrilor, unui protocol foarte strict, aprobat de Ministerele Sănătății și Tineretului și Sportului. În mare parte, normele și regulile au fost stabilite, iar conducerea CCA va selecta un număr de 70 de arbitri, centrali și asistenți, care să fie luați în calcul pentru finalul de sezon din fotbalul românesc: Liga 1, Liga 2, Cupa României şi baraj. Lotul de Liga 1 cuprinde 22 de arbitri de centru și 35 de tușieri, astfel că vor mai fi promovaţi de la al doilea eșalon încă 13 arbitri, dintre cei care s-au remarcat pe parcursul actualei stagiuni, informează Gazeta Sporturilor.
Asta pentru că în primele două săptămâni din iulie se vor suprapune meciurile din play-off-ul Ligii 1 cu cele din play-out, dar și cu cele din play-off-ul din Liga 2 şi cu returul semifinalelor din Cupa României. În plus, va exista o procedură care se dorește a fi introdusă și anume: cei patru dintr-o brigadă care urmează să arbitreze la un joc să fie testați cu 48-72 de ore înainte de meci, iar în cazul în care cineva va fi pozitiv să existe timp, dar și alte variante la dispoziție, pentru a fi înlocuit!
Spre exemplu, în decurs de 4-5 zile, intervalul 4/5 iulie – 8/9 iulie, se vor disputa două etape de Liga 1 și una de eșalon secund, un total de 17 meciuri, care înseamnă 68 de arbitri diferiți. Aşadar, se anunţă în special o lună iulie foarte încărcată pentru Haţegan şi colegii săi.