Dintre cei 123.122 de elevi prezenți la Evaluarea Națională, 94.526 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,80% în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10%), a comunicat Ministerul Educației.
Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși).
120 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
La proba de Limba și literatura română, 103.684 de candidați (83,9%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 467 de candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 83.058 de candidați (67,4%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1.439 de candidați au obținut nota 10 (zece).
La proba de limbă şi literatură maternă, 7.619 candidaţi (95,9%) au obținut note peste sau egale cu 5, iar 123 de candidaţi au obţinut nota 10.
5 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1.
Rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat.
Contestațiile pot fi depuse în 29 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și miercuri, 30 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie.
Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială (5 – 12 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021 le sunt recunoscute.