Cel mai probabil, FC U Craiova 1948 nu avea antrenor principalla Arad, cu UTA, sâmbătă, de la ora 14. Adrian Mititelu l-a demis pe italianul Giovanni Constantino după remiza internă a oltenilor cu Iașiul, dar nu i-a găsit înlocuitor înainte de deplasarea de pe Arena „Francisc Neuman”. Variantele Liviu Ciobotariu și Marius Croitoru au căzut rapid, iar Mititelu ar avea o singură țintă: Emil Săndoi.
Fostul fundaș al naționalei a fost plecat din țară și nu ar fi dispus să preia echipa în acest moment, dar totuși ar putea convins în zilele următoare. Prin urmare, Mititelu ar fi decis să îl pună antrenor interimar pe Vali David, fostul secund al lui Costantino și un antrenor specializat pe pregătirea portarilor, posesor al licenței A.
FC U Craiova 1948 a terminat runda cu numărul 28 a SuperLigii pe locul 12, la egalitate cu Poli Iași, formație aflată pe loc de baraj. Cele două echipe sunt la egalitate perfectă și la rezultate directe. Vestea este bună pentru UTA, arădenii putând profita de haosul din sânul grupării oltene. (foto: FCU Craiova)