Etapa cu numărul 8 a grupei de valoare 4 a fost decisivă pentru calificarea matematică a juniorilor III de la HC Beldiman la turneul final, din postura ocupantei locului doi. În Polivalenta arădeană, echipa pregătită de George și Adriana Beldiman a trecut cu 32-24 de LPS Târgu Mureș și se pot gândi deja la lupta pentru trofeu, ce se va da între 24 și 28 mai într-o locație ce urmează a fi stabilită de Federația Română de Handbal. Pentru HC Beldiman au jucat: Alexandru Pășcălău (12 goluri), Robert Beldiman (8), Ayan Lucaci (5), Călin Creț (3), Sașa Vasnei (2), Cezar Diniș (1),Mihai Crișan (1), Cristian Berariu, Tudor Vălean, Alexandru Pintea, Luca Bojin și Adoryan Lazăr.
Până acum, la turneul final valoare a juniorilor III și-au asigurat biletele Liceul Liviu Rebreanu Turda, HC Beldiman, LPS Suceava, HC „Talentul este Cheia” Bucuresti, AS Arrubium Măcin, ACS Sporting Ghimbav, CSC Moșnița Nouă, în timp ce pentru ultimul loc disponibil se vor bate CSM Ploiești și ACS HC Buzău 2012. La turneul final se vor forma două grupe de câte 4 echipe, primele două clasate din fiecare grupă vor juca în semifinale, iar câștigătoarele vor juca cu trofeul pe masă.