CSM Arad a fost reprezentat de doi halterofili la Cupa României pentru categoria tineret (26-30 aprilie), criteriu de calificare la finala naţională din luna noiembrie, de la Bascov. La Oneşti, Sorin Cristian Molnar şi Daniel Jigău, băiatul antrenorului Adrian Jigău, s-au remarcat în cadrul categoriei 61 de kilograme. Primul a terminat chiar pe podium, clasându-se pe locul 3, cu un total de 196 de kilograme ridicat, iar cel din urmă a terminat pe 7, cu 160 de kilograme. “Sunt foarte mulţumit de ambii sportivi, şi-au făcut rezultatele scontate. Daniel vine după operaţia la hernie din decembrie, el luând o pauză competiţională de aproape un an. Mă bucur că se află deja la 70% din potenţial şi e pe un drum bun din punct de vedere al pregătirii. Ambii s-au calificat pentru finală, deci şi-au atins obiectivele”, ne-a declarat Adi Jigău.
Molnar, Jigău şi Ciurar sunt în „cărţi” pentru Europenele din acest an
Luna viitoare urmează Cupa României pentru seniori, tot la Oneşti, iar în iunie se pun deja în joc medaliile naţionale ale categoriei 17 ani, la Botoşani. Molnar şi Jigău vor avea Europene în acest an, la categoria 15-17 ani, iar David Ciurar se pregăteşte tot pentru competiţia continentală, dar la o categorie mai mică, 13-15 ani.