Halterofilii arădeni au cucerit medalii naţionale la juniori II

by Sorin Haut

CSM Arad a punctat din nou pe plan intern, la Campionatele Naţionale de juniori II la haltere, rezervate categoriilor de vârstă 15-17 ani. După 30 de ani, Târgu Mureş a fost gazda competiţiei, apreciată la nivel organizatoric. Performerii delegaţiei conduse de Adrian Jigău au fost Cosmin Krupla – foto, triplu campion naţional la categoria 55 de kilograme (97 smuls – record naţional, 116 aruncat şi 213 total) şi Luciana Condurache, triplă vicecampioană la +81 de kilograme (70 smuls, 91 aruncat şi 161 total). Pentru clubul condus de Lucia Mihalache au mai concurat: Daniel Jigău, categoria 55 de kilograme, cu trei locuri 4 (smuls 68, aruncat 90 şi total 158), Martin Târziu, categoria 89 de kilograme, tot trei locuri 4 (smuls 72, aruncat 90 şi total 162) şi Denisa Danciu, categoria 59 de kilograme, un loc 5 şi 2 locuri 6 (55 smuls, respectiv 70 aruncat şi 125 total). „Un concurs foarte frumos, bine organizat, iar sportivii noştri şi-au făcut treaba. Luna viitoare avem Naţionalele de juniori I (20 ani), de la Bucureşti, unde mergem cu aceeaşi sportivi, plus Emanuel Danciu”, ne-a declarat Adi Jigău.

Şase medalii în contul CSM-ului

Toamna se numără însă marile performanţe, iar CSM Arad îşi pune speranţe în Emanuel Danciu, la Europenele de juniori I de la Bucureşti, programate în octombrie, iar Cosmin Krupla are Europene de juniori II, în Israel, tot pe final de an. Altfel, Aradul va găzdui în septembrie finala naţională de tineret, plus concursul speranţelor olimpice. CS AMEFA Arad este un alt club cu performanţe deosebite la Naţionalele de juniori II de la Târgu Mureş. Astfel, antrenorii Gheorghe Biriş şi Gheorghiţă Burgoci s-au declarat mulţumiţi de cele 12 medalii, 1 de aur, 8 de argint şi 3 de bronz.

Performanţe notabile pentru CS AMEFA

Iată-i pe performeri, în ordinea categoriilor de greutate: Dorina Tofan (14 ani) – triplă medaliată cu argint la cat. 55 kg, cu smuls, 70, aruncat, 85 şi total, 155; Tiberiu Donose (14 ani) – trei locuri 2 în cadrul cat. 55 kg, cu smuls, 85, aruncat, 105 şi total, 190; Darius Enea (15 ani) – de trei ori medaliat cu bronz la cat. 61 kg, cu smuls, 76, aruncat, 96 şi total, 172; Paul Bocşa (16 ani) – campion naţional la smuls (111) şi dublu vicecampion (aruncat-135 şi total-246), în cadrul cat.plus 100 kg.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments