CS AMEFA a avut doi sportivi în TOP 10, la Gala Sportului Arădean 2019, iar preşedintele Gheorghe Biriş a stabilit şi el un clasament inedit al clubului pe care îl conduce, incluzând în ierarhie atât sportivi cât şi echipe deopotrivă.
Mai jos aveţi topul celor de la AMEFA, în 2019:
1.Dorina Tofan, haltere, medaliată la Campionatul European Under 15 şi multiplă medaliată naţională de cadeţi, juniori şi tineret
2.Echipa de polo pe apă seniori, locul 6 în Superliga Naţională
3.Tiberiu Donose, haltere, trei locuri 4 la Campionatul European Under 15 şi multiplu medaliat la CN şi Cupa României la toate categoriile de vârstă, inclusiv seniori
4.Sorin Cazacu, haltere, campion naţional de seniori şi medaliat la Cupa României
5.Claudiu Popa, haltere, vicecampion naţional de tineret şi medaliat la CN seniori
6.Echipa de polo pe apă copii, participantă la turneul final al CN
7.Paul Bocşa, haltere, multiplu medaliat naţional şi în Cupa României de cadeţi, juniori şi tineret
8.Darius Enea, haltere, medaliat la CN şi Cupa României la categoriile cadeţi, juniori şi tineret
9.Laurenţiu Tofan, haltere, triplu medaliat la CN de tineret
10.Valentina Burgoci şi George Valache, ambii haltere, speranţele de mâine, campioni naţionali de juniori 3.