Simona Halep o va avea ca adversară în turul secund de la Toronto pe semifinalista de la Wimbledon, Magdalena Rybarikova. Meciul se va disputa la noapte, în jurul orei 2, ora României. Intrată ca lucky loser pe tabloul principal, slovaca a reușit să o învingă pe Mirjana Lucic-Baroni în runda inaugurală, într-un meci în care a câștigat 12 game-uri consecutive.
Astfel, Simona Halep scapă de un nou duel cu Lucic-Baroni, jucătoare care a învins-o în ambele întâlniri directe care au avut loc până în acest moment.
În privința Rybarikovei, românca s-a întâlnit cu slovaca de trei ori până acum. De două ori, victoria i-a revenit Magdalenei, în calificările de la Hobart, din 2011, și în optimile de la New Haven, din 2014. În optimi, la Moscova, în 2013, slovaca nu a mai putut continua meciul, după ce Halep a luat primul set cu 6-2.
Dacă va trece de Rybarikova, Simona se va duela cu Barbora Strycova.