Simona Halep a luat decizia! Nu va juca în meciul de Fed Cup cu Canada. Românca de 26 de ani nu vrea să riște nimic după turneul istovitor de la Australian Open, dar va sta în tribune din Cluj.
”Simo” le va încuraja pe colege, iar în locul ei a fost cooptată Mihaela Buzărnescu, susține doartenis.ro. „Am fost chemată la Fed Cup, care va fi o experiență frumoasă. Mi-aș dori să joc măcar un meci, fie la simplu, fie la dublu pentru România”, a confirmat Buzărnescu, pentru Adevărul.
Chiar dacă informația legată de neparticiparea Simonei nu a fost încă oficializată, se pare că Federația Română de Tenis va anunța absența locului 2 WTA abia miercuri.
„Mă voi antrena, voi intra în program normal, dar încă nu știu dacă voi putea juca. Va fi o decizie pe care o vom lua împreună cu celelalte jucătoare și cu restul staff-ului. Fizic mă simt bine, sunt în regulă, la prima vedere. Totuși, simt că mai am nevoie de odihnă”, a spus Simona Halep, cu două zile în urmă.
Simona Halep va dori cu siguranță să fie 100% aptă la turneul de la Doha (12-17 februarie). Acolo ea poate reveni pe primul loc WTA, cu o singură condiție: să aibă o performanță superioară cu un tur Carolinei Wozniacki.
Partida România – Canada va fi pe 10 și 11 februarie, în direct la Digi Sport 1.
Pe lângă Buzărnescu, din lotul României vor face parte Sorana Cîrstea (36 WTA), Irina Begu (37 WTA) și Raluca Olaru (45 WTA la dublu).
România a mai întâlnit Canada și în 2015, la Montreal, când „tricolorele” s-au impus cu 3-2 și au promovat în Grupa Mondială. România mai are o victorie în faţa Canadei, în 1983, la Zurich, 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale.
Sursă: digisport.ro