Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul cinci mondial, va avea o lună martie deosebit importantă, dar a declarat înaintea turneului de la Indian Wells că nu resimte presiunea, deși rezultatele negative ar putea duce la ieșirea ei din top 10 WTA.
Halep, campioană la Indian Wells și finalistă la Miami în 2015, are de apărat 1.390 de puncte în martie, însă nu are emoții din acest punct de vedere.
”Nu, nu resimt nicio presiune. Cel mai important lucru este să fiu sănătoasă, iar când sunt sănătoasă sunt cu adevărat fericită. Cu siguranță, am avut două luni dificile, decembrie și ianuarie, nu m-am putut pregăti prea bine”, a declarat Simona Halep, care a început anul ca numărul doi mondial, dar are un bilanț de trei victorii și cinci înfrângeri (un succes și un eșec în Fed Cup, n. red.), pierzând ultimele trei meciuri, fapt care a dus-o pe locul cinci în lume.
Simona Halep va intra direct în turul al doilea la Indian Wells, adversara sa fiind învingătoarea dintre americanca Vania King (27 ani, 202 WTA) și o jucătoare venită din calificări.
Sursă: AGERPRES