HALEP JOACA MARTI PRIMUL MECI DIN 2016. ADVERSARA INEDITA LA SYDNEY

by Sorin Haut

Simona Halep (numărul 2 mondial) şi-a aflat prima adversară din 2016. Românca de 24 de ani va evolua în al doilea tur de la Sydney împotriva sportivei din Franţa, Caroline Garcia, aceasta fiind prima întâlnire directă dintre cele două. Partida se va disputa marţi, nu înainte de ora 9:00, în direct la Digi Sport 2. Turneul de la Sydney este dotat cu premii totale de 753.000 de dolari şi este transmis în direct la Digi Sport începând de duminică, 10 ianuarie.

Altfel, Simona Halep se menține pe locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, deși nu a evoluat în prima săptămână a noului sezon competițional. Halep are un avans de peste 600 de puncte față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), aflându-se însă la peste 4.000 de puncte de liderul Serena Williams.

Facebook Comments