Jucătoarea română de tenis Simona Halep, deținătoarea titlului, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, după ce a învins-o pe CoCo Vandeweghe (SUA), cu un categoric 6-1, 6-1.
Halep (25 ani, 8 WTA) s-a impus la primul său duel cu actualul număr 20 mondial (25 ani) în exact o oră de joc.
După un început echilibrat de meci, Halep a luat jocul pe cont propriu și a încheiat primul set în doar 25 de minute, cu 6-1, după cinci ghemuri consecutive ale româncei.
Simona a început cu break setul secund, iar apoi a depășit cu bine un moment de cumpănă, salvând trei mingi de break. Halep a condus cu 4-0, după care americanca a reușit singurul său ghem din acest act. Meciul a fost întrerupt la scorul de 4-1 și 30-0 pentru Simona, circa cinci minute, din cauza ploii, timp în care s-a tras acoperișul peste arena Manolo Santana. Halep a continuat apoi evoluția ireproșabilă și a încheiat cu un nou 6-1.
Românca a reușit 11 mingi direct câștigătoare în acest meci (16 pentru Vandeweghe), dar a comis doar 3 erori neforțate, spre deosebire de 21 ale adversarei.
Meciul a fost urmărit din tribune de Ion Țiriac, patronul turneului, fosta mare gimnastă Nadia Comăneci și de Ilie Năstase cu soția.
Halep, aflată pentru a treia oară în semifinale la Madrid, și-a asigurat un cec de 257.555 euro și 390 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe învingătoarea dintre Kiki Bertens (Olanda) și Anastasija Sevastova (Letonia).
Halep va juca joi și în sferturile probei de dublu, alături de Irina Begu, contra perechii Sania Mirza (India)/Iaroslava Șvedova (Kazahstan).
Tot joi, Sorana Cîrstea va juca în sferturi la simplu cu Kristina Mladenovic (Franța).
AGERPRES