Simona Halep – Irina Begu, meciul din turul doi de la Roland Garros, s-a încheiat cu victoria numărului 2 mondial, 6-3, 6-4, după o oră și 23 de minute. Halep şi-a asigurat un cec de 126.000 de euro şi 130 de puncte WTA, în timp ce Begu a rămas cu 84.000 şi 70 de puncte WTA. Begu va continua la dublu, unde face pereche cu Raluca Olaru. Acest succes a fost al optulea al Simonei în fața Irinei, din tot atâtea întâlniri directe. Pentru Simona a fost a 16-a victorie consecutivă, un nou record personal, serie începută la Australian Open în acest an.
În turul următor, Simona Halep o va întâlni pe Amanda Anisimova. Puștoaica de 19 ani se află pe locul 29 WTA și s-a mai întâlnit o singură dată cu Simona, tot la Roland Garros, anul trecut, în sferturi, când a produs marea surpriză și a eliminat-o pe campioana noastră. (digisport.ro)