HACKERUL ARĂDEAN GUCCIFER, CONDAMNAT LA 4 ANI ȘI 4 LUNI DE ÎNCHISOARE

by Dana B.

Hackerul roman Guccifer, care a expus existenta unei adrese de email private folosite de candidata democrata la presedintia SUA Hillary Clinton in perioada in care era secretar de stat, a fost condamnat joi la 52 de luni de inchisoare de catre un tribunal federal din Alexandria, Virginia, informeaza Reuters. Guccifer, pe numele adevarat Marcel Lehel Lazar, a fost arestat in Romania in 2014 si extradat in SUA in martie 2016.

Lazar a pledat vinovat in mai pentru mai multe capete de acuzare, printre care acces neautorizat la un computer protejat si furt de identitate agravant.

James Comey, directorul FBI, a spus in luna iulie, in cadrul unei audieri in Congres ca, in ciuda celor declarate de hackerul roman Guccifer, acesta nu a reusit sa sparga serverul privat de e-mail folosit de Hillary Clinton.

Guccifer declara la inceput de mai pentru Fox News ca a spart foarte usor si de mai multe ori serverul personal de email al fostului secretar de stat Hillary Clinton in prima parte a anului 2013.

„Pentru mine a fost usor… usor pentru mine, usor pentru oricine”, a declarat Marcel Lehel Lazar telefonic din penitenciarul din Virginia in care este tinut.

Numele romanului a aparut in investigatia federala privind-o pe Hillary Clinton, care ar fi tinut pe serverul ei 2.200 de informatii considerate acum clasificate si alte 22 de nivel „Top Secret”.

Ca raspuns la cele sustinute de Lazar, echipa lui Clinton a trimis un comunicat in care afirma ca „nu exista absolut nicio baza pentru a crede cele spuse de acest infractor din celula lui. Pe langa faptul ca nu ofera nicio dovada pentru ce sustine, descrierea facuta de el serverului scretarului Clinton este incorecta. Este de neconceput ca ar fi obtinut acces la emailurile ei fara sa le faca publice, la fel ca in cazul celorlalte victime”.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate