Un român a fost inculpat, joi, pentru că a spart conturile de e-mail ale unor personalităţi celebre, între care un membru al familiei foştilor preşedinţi Bush.
Departamentul american al Justiţiei a anunţat că Lehel Lazăr, în vârstă de 42 de ani, cunoscut sub pseudonimul „Guccifer”, a fost inculpat pentru faudă online, acces neautorizat la calculatoare securizate, furt de identitate în formă agravată şi obstrucţionarea justiţiei.
Bărbatul ispăşeşte deja o pedeapsă de şapte ani de închisoare în România, unde a fost arestat în ianuarie şi condamnat pentru că a piratat conturile de e-mail ale unor oficiali din ţară, între care cel al directorului SRI.
Inculparea din Statele Unite intervine la un an de la deschiderea unei anchete în urma descoperirii unor breşe în conturile de e-mail ale mai multor membri ai familiei Bush.
Potrivit site-ului The Smoking Gun, hackerul a publicat fotografii personale şi e-mailuri private aparţinând foştilor preşedinţi şi apropiaţilor lor.
Hackerul a intereceptat imagini trimise de George W. Bush surorii sale, reprezentând tablouri pe care le-a pictat, între care un autoportret în care apare făcând duş.
„Lazăr a intrat în căsuţele de e-mail şi conturile de reţele de socializare ale unor victime celebre, printre care un membru al familiei celor doi foşti preşedinţi, un fost ministru şi mai mulţi consilieri de rang înalt”, a precizat Departamentul Justiţiei.
Sursa: http://www.mediafax.ro/externe/hackerul-roman-guccifer-a-fost-inculpat-pentru-piratarea-contului-de-e-mail-al-unui-membru-al-familiei-bush-12748833