Zi cu emoții pentru Guvernul Cîțu! Votul asupra moțiunii simple inițiată de PSD împotriva lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, se va da marți de plenul Camerei Deputaților, scrie rtv.net.
Votul asupra moțiunii simple inițiată de PSD împotriva lui Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, se va da marți de plenul Camerei Deputaților.
PSD a susţinut în moţiune că se impune demiterea urgentă a ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, pentru că acesta a dat dovadă de „diletantism managerial”, iar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este „un dezastru” şi „distruge România pentru următorii cinci ani”.
„Ce blestem pe această ţară ca tocmai cel care a îngropat fondurile europene în 2016 să aibă în pix miliardele de euro promise de Iohannis, pe care să le facă praf! Semnalele sunt clare: fiecare zi cu Ghinea la butoane înseamnă pierderi imense din fondurile europene şi scufundarea în abisul austerităţii. Absorbţia curentă este la pământ, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un dezastru, iar programele din Cadrul Financiar 2021 – 2027 nu există nici pe hârtie. În fiecare zi, România pierde bani mulţi din cauza incompetenţei ministrului Ghinea”, susţine PSD.
Cristian Ghinea a declarat că a citit textul moțiunii și că i se pare un „banc prost” deoarece conține „cinci mari minciuni” ce pot fi verificate ușor, din informații public.
„Am citit textul moţiunii. Este un banc prost. Am tot spus la dezbaterile din comisiile de afaceri europene că ar fi bine să discutam pe bune, serios, aşezat despre fondurile europene. Văd şi azi aici că nu am cu cine. Domnule Ciolacu, să nu publicaţi pe Facebook textul moţiunii că va suspenda contul pentru fake news. Sunt cinci mari minciuni în această moţiune pe care oricine le putea verifica uşor din informaţii publice. Trebuie doar să citiţi”, a declarat ministrul.
În opinia lui Cristian Ghinea, sunt opt motive pentru care „PSD fuge de PNRR ca dracu de tămâie”, menţionând, printre altele, examenul naţional pentru toţi funcţionarii publici pe baza meritocratică, reformarea companiilor de stat, tăierea accesului mafiei la păduri şi faptul că a prevăzut în plan „un sistem foarte strict de monitorizare şi prevenţie a fraudelor”.