GUTU A DEMISIONAT DIN TOATE FUNCTIILE DETINUTE IN PNL. SE PREGATESTE ADRIAN TOLEA

by Cosmin Mihuta

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Remus Guţu a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă organizată la CJA (?!), că demisionează din toate funcţiile deţinute în cadrul PNL Arad. Guţu rămâne deocamdată în PNL, fiindcă altfel ar pierde funcţia de vicepreşedinte al CJA. Ca urmare a declaraţiilor lui Guţu apărute în presă, PNL Arad a transmis un comunicat de presă.

„Constatăm, cu surprindere, că domnul Romulus Remus Guțu a declarat, în urma unei conferințe de presă, că demisionează din toate funcțiile politice deținute în cadrul PNL Arad. Totodată, constatăm, cu părere de rău, că motivele transmise opiniei publice de către domnul Guțu, potrivit cărora acesta s-ar regăsi pe poziția nr. 19 pe lista candidaturilor PNL Arad pentru alegerile locale din 5 iunie 2016 la Consiliul Județean Arad, sunt complet eronate!
Menționăm că PNL Arad nu a stabilit pozițiile candidaților de pe listele pentru Consiliul Județean Arad, iar acestea vor fi stabilite conform statutului, în urma unei ședințe a Comitetului Județean Executiv.
În același timp, la sediul PNL Arad nu a ajuns până în acest moment niciun document prin care domnul Romulus Remus Guțu să-și anunțe demisia din vreo funcție deținută în cadrul partidului“, se arată în comunicat.

Conform informaţiilor noastre, demisia lui Guţu va fi urmată de cea a lui Adrian Ţolea, care se pregăteşte să candideze, aşa cum am mai scris, la funcţia de primar al municipiului Arad. Pe de altă parte, la PNL Arad se vorbeşte de mai multe săptămâni de schimbarea celor doi vicepreşedinţi, Guţu şi Ţolea, favorit la funcţia de interimar fiind Ioan Plaveţi.

Facebook Comments