La inițiativa Consiliului Județean Arad, astăzi a avut loc prima întâlnire a Grupului de Lucru înființat cu obiectivul declarat de a revitaliza stațiunea de interes național Moneasa. La întâlnire au participat reprezentanți ai administrației locale, prin noul primar ales al Monesei, domnul Doru Miron, conducerea CJA, funcționari din aparatul tehnic și de specialitate în accesarea fondurilor europene, oameni de afaceri importanți din stațiune. „În cadrul discuțiilor, s-au analizat soluții și strategii pe termen scurt, mediu și lung pentru revitalizarea stațiunii, în condițiile în care sunt hotărât să implementez o strategie ambițioasă, care să gestioneze atât oportunitățile cât și provocările actuale, care nu sunt puține. Investițiile în întreținerea și extinderea spațiilor verzi, curățarea mizeriei și eliminarea buruienilor de pe marginea drumurilor sunt esențiale pentru a îmbunătăți aspectul stațiunii. Aceasta include modernizarea parcurilor din stațiune, de la intrare, de la vila Mayumi și până la Tanamera. Drumul spre Izoi și platou necesită verificarea proprietăților pentru a alinia Planul Urbanistic General (PUG) cu strategia de dezvoltare locală. Strategia va fi inclusă în strategia județeană și va trebui votată local pentru a accesa fonduri europene”, a declarat primarul ales al comunei, Doru Miron, care își va prelua mandatul în această toamnă.
„Accesarea fondurilor europene este un pas crucial pentru implementarea acestor proiecte. Consiliul Județean este dispus să sprijine Moneasa, integrând strategia locală în strategia județeană. Prioritizarea proiectelor este esențială pentru a beneficia de fondurile europene disponibile în cadrul exercițiilor financiare viitoare, pentru că cele actuale deja s-au ratat ori, în orice caz, sunt favorabile stațiunilor unde există deja proiecte clare, în lucru. Analizăm două variante de investiții: una din fonduri locale și cealaltă prin transfer de proprietate către CJA”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
La rândul său, vicepreședintele Ionel Bulbuc a subliniat importanța colaborării între administrația locală și județeană, pentru a atinge obiectivele propuse: „Am pus în regulă toate proprietățile noastre. Acum este rândul localnicilor să iasă din sintagma ‘proprietatea este a mea’. Stațiunea este a tuturor locuitorilor. Ceea ce ține de CJA, deja am făcut. Dacă există voință și viziune, putem să ne extindem”. Și vicepreședintele Răzvan Cadar a precizat că infrastructura sportivă a stațiunii poate fi repusă în valoare, dar numai cu intervenția Consiliului Județean.
Moneasa se află la începutul unui nou mandat, cu așteptări mari. Pregătirea și adaptarea strategiei locale la contextul județean, accesarea fondurilor europene și colaborările eficiente sunt esențiale pentru transformarea acestei stațiuni într-o destinație agreată de arădeni. „La Moneasa începem reconstrucția cu pași mari, pentru că nimeni nu mai are răbdare de pașii mici. Am organizat această întâlnire la scurt timp după alegerile locale, pentru că nu este timp de pierdut! Construim o ofertă turistică de week-end, în primul rând, axată pe așteptările și nevoile publicului care poate să și consume și să contribuie astfel de la dezvoltarea serviciilor. Realizăm noi puncte de atracție, punem în valoare peșterile, traseele turistice, avantajele naturale ale stațiunii. Apoi dezvoltăm acest program și îl extindem, prin turismul festivalier. Faptul că întreaga conducere a Consiliului Județean a participat la întâlnirea de astăzi cu investitorii, și că au venit cei mai mari investitori (Hotel Parc, Hotel Moneasa, Hotel Codru Moma, Neoklinik, Hotel Panoramic, Vila Mayumi, Club Castel), este o garanție că lucrurile vor evolua în scurt timp, cu schimbări vizibile chiar de anul viitor” – a declarat dr. Andrei Ando, directorul Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică a Consiliului Județean Arad.
Grupul de Lucru pentru revitalizarea stațiunii Moneasa
Facebook Comments