“Clubul UTA anunță că a ajuns, pe cale amiabilă, la o înțelegere de încetare a colaborării cu jucătorii Ștefan Grigorie și Izet Ajrullahu. Ambilor le urăm mult succes în viitor”, este anunţul sec al clubului arădean, pe site-ul oficial. După ce au renunţat şi la atacantul Dan Roman, un alt nume considerat important în momentul aducerii sale la Arad, e clar că oficialii UTA-ei sunt conştienţi că au dat rateu cu transferurile din vară. E greu de crezut că acest fiasco al campaniei de achiziţii va mai putea fi remontat, deşi lucrurile încep să se mişte. O primă mutare este aducerea mijlocaşului ofensiv Paul Păcurar (foto), 26 de ani, care în sezonul trecut a jucat în Liga 1, la Pandurii, pentru ca debutul actualei stagiuni să îl prindă în lotul celor de la Luceafărul Oradea. Cum echipa bihoreană s-a retras din campionat, UTA s-a mişcat repede şi l-a convins pe Păcurar să vină în “roşu-alb”, acesta fiind aşteptat, deja, la antrenamentul din această seară.
Când vin atacanţii?!
Cu doar un vârf de meserie rămas în lot, Curtuiuş, Mihalcea trebuie să mai solicite încă doi atacanţi de valoare, care să aducă plusul necesar pentru îndeplinirea obiectivului. E, însă, greu în plin campionat să mai transferi jucători, să îi integrezi în echipă, să îi aduci la potenţialul fizic pe care îl doreşti şi să mai şi ceri maxim de la ei. Toate astea sub presiunea luptei la promovare, care se anunţă dură şi în acest sezon. Aşa e, când, o vară întreagă, nu ai reuşit să îţi faci bine temele. Iar asta le sună atât lui Mihalcea, dar şi celor din conducere.
Grigorie şi Izet, “out” de la UTA! A venit Paul Păcurar
Facebook Comments