GREVĂ GENERALĂ ÎN SPITALELE DIN ROMÂNIA

by Dana B.

Peste 82.000 de cadre medicale au intrat luni dimineață în grevă generală în spitalele din întreaga țară, a declarat luni, Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas, într-o conferință de presă organizată în fața Spitalului Floreasca din Capitală.

„Așa nu se mai poate. La ora actuală sunt în grevă generală 82.000 de cadre medicale în spitalele din țară. Sper ca astăzi, la ora 16:00, când se întâlnesc parlamentarii din comisiile de muncă și buge-finanțe pentru a discuta revendicările noastre, lucrurile să se rezolve. Fac un apel la clasa politică să meargă azi în comisiile parlamentare și să-și dea aviz pe revendicările noastre în așa fel încât OUG 20/2016 și OUG 43/2016 să se aplice corect iar toate cadrele medicale de la asistenți până la personalul din creșe, infirmiere să primească ceea ce li se cuvine”, a spus Sepi.

Liderul sindical a menționat că, dacă cele două comisii își dau aviz favorabil, revendicările lor ar trebui să fie votate marți în plenul Parlamentului, în caz contrar sindicaliștii urmând să treacă la boicotarea forului legislativ.

La rândul său, președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu, a precizat că, practic, serviciile medicale sunt asigurate de o treime din personalul medical din spitale, singurul inconvenient fiind creșterea timpului de așteptare în preluarea cazurilor.

Luni dimineață, în fața Spitalului Clinic de Urgență Floreasca un grup de cadre medicale afișau pancarte pe care scria „Spunem stop umilirii cadrelor medicale” sau „Grevă generală”.

Marius Sepi a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru AGERPRES, că sindicaliștii membri ai Federației Sanitas vor declanșa luni, de la ora 7:00, greva generală în toate spitalele din țară ca urmare a faptului că nu au ajuns la o soluție cu autoritățile pe Legea salarizării unitare.

Acesta este ultima etapă a acțiunilor de protest ale Federației, care au fost demarate în septembrie, prin organizarea, în fiecare zi de marți, a unei acțiuni denumite generic „O marți a Sanitas”, pe 20 septembrie fiind pichetat Ministerul Muncii, pe 27 septembrie Ministerul Finanțelor Publice, pe 4 octombrie Ministerul Sănătății și pe 11 octombrie Palatul Parlamentului. Pe 12 octombrie a avut loc o grevă japoneză, cu purtarea de banderole albe.

Sindicatele din Sănătate sunt nemulțumite pentru că personalul TESA și funcționarii publici, medicina școlară și asistența socială nu au primit majorări salariale pentru intermediul OUG 20 și OUG 43 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Soluția propusă de sindicate a fost de includere a modificărilor în ordonanță atunci când va fi dezbătută în Parlament.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate