Grecii vor plăti publicitate în presa afgană ca să-i descurajeze pe migranții afgani să vină la ei

by Florian Popa

Ministerul grec al migrației organizează o campanie media pentru a descuraja cetățenii afgani să vină pe teritoriul elen, mai ales dacă nu cunosc legile și regulile pentru solicitanții de azil, scrie hotnews.ro. Campania, care va costa 73.532 de euro – finanțată de fonduri elene dar și europene – va prezenta, de asemenea, condițiile de viață la care le pot aștepta afganii în Grecia dacă aleg să călătorească acolo prin canale informale și să solicite azil. Rețelele sociale sunt cele mai vizate ca spațiu de desfășurare al campaniei, dar vor fi afișate timp de cel puțin 3 luni bannere pe site-urile afgane, iar circa 12.000 de euro au fost alocați pentru anunțurile care vor fi publicate în ziarele afgane.
Reamintim că Grecia a instalat un gard de 40 de kilometri şi un sistem de supraveghere la graniţa sa cu Turcia, pe fondul îngrijorărilor privind creşterea numărului migranţilor din Afganistan. „Nu putem aştepta pasiv posibilul impact”, a spus ministrul Michalis Chrisochoidis, care se ocupă de problemele privind protecţia civilă, citează BBC. El s-a aflat vineri într-o vizită în regiunea Evros, unde a precizat: „Graniţa noastră va rămâne inviolabilă”. Comentariile lui vin în timp ce Turcia a cerut ţărilor europene să îşi asume responsabilitatea pentru migranţii afgani.
Într-o conversaţie telefonică cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că o creştere mare a numărului oamenilor care părăsesc Afganistanul ar reprezenta „o provocare serioasă pentru toţi”.

Facebook Comments