Pentru Grecia, anul 2023 a fost un an greu. Au fost din nou incendii de vegetație, iar inundațiile au făcut prăpăd în unele zone. Banii aceștia din taxa de climă vor fi folosiți pentru finanțarea lucrărilor din zonele afectate de furia naturii. Pentru început haideți să vedem cum arată cifrele pentru o vacanță în extrasezon. Prețurile pornesc de la 50 de eurocenți pentru cei care se cazează la hoteluri de o stea sau 2 stele și creste treptat până la 4 euro la hotelurile de 5 stele. Bineînțeles că aceste tarife se aplică pentru fiecare noapte de cazare.
După noile reguli cifrele se triplează în anumite cazuri în sezonul estival. De exemplu pentru hotelurile de una sau 2 stele taxa pe noapte înseamnă 1,5 euro, față de 50 de eurocenți în extra sezon. La un hotel de 4 stele trebuie să scoateți din buzunar pentru fiecare noapte de cazare 7 euro, iar la 5 stele adaugați la costul de cazare încă 10 euro pe noapte de fiecare cameră.
Așadar, un cuplu care merge vara viitoare în Grecia și să presupunem că va sta la un hotel de 4 stele, trebuie să plătească în plus 49 de euro pentru sejurul de 7 nopți, adică dublu și încă puțin față de taxarea din extra sezon.
Trebuie să știți că această taxare suplimentară se aplică în perioada martie – octombrie, adică în sezonul estival, ea nu fi inclusă în prețurile comunicate de agențiile de turism sau hotelurile grecești, ci se achită atunci când ajungeți la locația rezervată. Guvernul de la Atena se așteaptă că această taxă de clima să aducă venituri suplimentare la buget de până la 300 de milioane de euro doar în acest an, scrie tvrinfo.ro.
Grecia introduce o taxă de mediu
Facebook Comments