Google lansează Earth VR, o aplicaţie care permite vizitarea unora dintre cele mai interesante destinaţii de pe planetă prin intermediul realităţii virtuale.
Google Earth VR este o versiune creată special pentru a folosi tehnici de realitate virtuală, având la bază versiunea standard a aplicaţiei cu acelaşi nume, disponibilă până acum pe desktop, iOS şi Android.
Noua aplicaţie permite utilizatorului să zboare pur şi simplu deasupra unora dintre cele mai interesante regiuni ale lumii. Deşi Google nu a recreat peste noapte în format 3D toată planeta, cei care vor folosi aplicaţia vor putea naviga deasupra unor locaţii precum Alpii Elveţieni, râul Amazon, Marele Canion sau centrul New York-ului.
Disponibilă deocamdată pentru sistemul 3D Vive al celor de la HTC, Google Earth VR poate fi navigat cu ajutorul controller-ului hardware folosit şi pentru jocuri. Astfel, cu ajutorul acestuia, utilizatorul va putea ajusta înălţimea şi viteza de deplasare printre punctele de interes ale obiectivului vizat. O comparaţie cu zborul lui Superman nu este deloc deplasată în acest caz.
Noul Google Earth VR face parte din efortul tot mai evident al companiei americane de a crea conţinut pentru realitatea virtuală, un domeniu pe care Google pariază pe viitor. Google Street View şi YouTube sunt alte două exemple de aplicaţii care au deja versiuni de realitate virtuală.
Deşi este disponibilă în acest moment doar pentru casca de realitate virtuală HTC Vive, Google promite că lucrează la portarea şi pe alte platforme a aplicaţiei Google Earth VR, precum propria platformă de realitate virtuală numită Daydream.
Sursa: news.ro