Guvernarea PNL, prin intermediul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, a făcut o serie de demersuri care vin în sprijinul antreprenorilor şi implicit duc la dezvoltarea economiei.
Glad Varga, deputat PNL de Arad, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, face o trecere în revistă a măsurilor luate recent.
„Fie că este vorba despre voucherele de vacanţă, fie că este vorba de Programul Start-Up Nation II, de măsuri luate pentru sprijinirea HoReCa cum ar fi Pro Rata I, Pro Rata II, de Măsura 1 – microgranturi de câte 2.000 euro, Măsura 2 – acordarea de granturi cuprinse între 2.000 şi 150.000 euro, de promovarea turismului prin participarea la târguri internaţionale sau de eliminarea intermediarilor atunci când se organizează târguri destinate promovării exporturilor, vorbim despre politici menite să producă dezvoltare”, a declarat deputatul liberal arădean Glad Varga.
După învestirea noului Guvern, au fost reintroduse voucherele de vacanţă, care pot fi acordate atât bugetarilor, cât şi angajaţilor din mediul privat, ceea ce înseamnă o gură mare de oxigen pentru antreprenorii din turism.
„Bugetarii vor beneficia de vouchere în valoare de 1.450 de lei, în următorii cinci ani, iar valabilitatea tichetelor emise în 2019 şi 2020 a fost prelungită până la 30 iunie 2022. Angajații din sectorul privat pot primi la rândul lor vouchere, în valoare maximă de 13.800 de lei, echivalentul a şase salarii minim brute garantate pe ţară, sumele alocate de angajator fiind deductibile din impozitul de 16%, fiind de asemenea scutite de contribuții sociale. În ceea ce priveşte măsurile luate pentru promovarea turismului românesc mai trebuie spus că de luna acesta urmează să se reia programul de participare la târgurile internaţionale. De asemenea, promovarea exporturilor se va face prin participarea cu standuri naţionale la diverse târguri, dar se intenţionează eliminarea intermediarilor, o ordonanţă de urgenţă în acest sens fiind trimisă la avizare”, a ţinut să precizeze deputatul arădean.
În ceea ce priveşte Programul Start-Up Nation II, acesta a fost închis anul trecut, în luna decembrie, ultimele 200 de proiecte însemnând un efort bugetar de 40 milioane de lei. Per total, programul a însemnat 8.100 de proiecte a câte 200.000 de lei.
„Măsurile luate pentru sprijinirea HoReCa, Pro Rata I şi Pro Rata II, au dus în decembrie la alocarea sumei de un miliard de lei, urmând ca alocările din ianuarie şi februarie să totalizeze 1,2 miliarde de lei, sume alocate unui număr de 8.300 de beneficiari.
În cadrul Măsurii 1 – microgranturi de câte 2.000 euro, etapa a doua, care are la dispoziţie 65 milioane de euro, se analizează nu mai puţin de 33.000 de dosare, plăţile începând să se facă pe calupuri de 5.000, în perioada februarie-aprilie.
Privitor la Măsura 2 – acordarea de granturi cuprinse între 2.000 şi 150.000 euro, trebuie spus că a ajuns la tranşa a III-a. Suma alocată în bugetul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului se ridică la 570 milioane de lei, pentru 2.900 de dosare, închiderea plăţilor urmând să se facă în perioada februarie-martie”, mai spune Glad Varga, deputat PNL de Arad.