CSM Târgovişte a reuşit cea mai spectaculoasă mutare a iernii. Gruparea dâmboviţeană nu renunţă atât de uşor la lupta pentru titlu şi Cupa României, dovadă că pe ultimii metri a perioadei de transferuri a obţinut semnătura americancei Chrissy Givens, care, ultima oară, a mai jucat în cetatea Chindiei acum două sezoane. Jucătoarea de peste Ocean, de trei ori campioană a României cu CSM Târgovişte, a evoluat în prima parte a sezonului în Grecia, la Sony Athinaikos, iar în sezonul trecut a îmbrăcat tricoul campioanei Univ.Goldiş ICIM, fiind desemnată cea mai bună jucătoare din campionatul intern.
„Este ca şi acum aş reveni acasă”
Givens întoarce acum din nou armele împotriva Aradului, primul său meci pentru CSM Târgovişte fiind chiar derby-ul clasic împotriva ICIM-ului, programat duminică, în campionat. „Pentru mine este ca şi cum aş reveni acasă. Sper să putem aduce titlul înapoi la Târgovişte”, a fost mesajul americancei pe pagina de facebook al fanilor CSM-ului. CSM Târgovişte ocupă locul 3 în Liga Naţională, cu 27 de puncte, la două lungimi în spatele Alba Iuliei şi la trei distanţă de liderul neînvins Univ.Goldiş ICIM. La fel ca şi Aradul, rivala trupei lui Araujo a obţinut calificarea la turneul final al Cupei României. (sportularadean.ro)