Gina Pistol este unul dintre cele mai cunoscute personaje din lumea mondenă, iar în prezent este prezentatoarea emisiunii „Chefi la cuțite”, de la Antena 1. Ea se mândrește cu siluetă la care multe femei doar visează, însă muncește din greu pentru asta.
După șase luni de antrenament intens la sală, Gina Pistol se poate lăuda cu pătrățele pe abdomen. Ea nu a ezitat să le arate și prietenilor săi virtuali abdomenul său, pe contul său de Instagram.
„După 6 luni de antrenament şi dietă (am mai călcat strâmb uneori)…”, a spus Gina Pistol.
Blonda a mărturisit în cadrul unui interviu ce mănâncă în fiecare zi, pentru a arăta atât de bine.
„Mai am anumite zone unde mai am puţin un strat de grăsime, de care încerc să scap. Am grijă ce mănânc, iar meniul meu arată cam aşa: Mic dejun: iaurt cu cereale de ovăz şi afine. Prânz: peste la grătar cu broccoli sau sparanghel. Cină: o salată sau mozzarella cu roşii, depinde ce pofte am. Între mese mai mănânc migdale, o gutuie la cuptor, ananas sau nuci. Am eliminat total făină şi zahărul din alimentaţia mea. Am început să fac asta de câteva luni şi nu mai am de gând să revin la vechile obiceiuri,” a spus Gina Pistol, pentru slabsaugras.ro.
În plus, nu doar alimentația echilibrată este secretul ei, ci și antrementele regulate. Gina Pistol a dezvăluit că de șase luni face antrenamente online.
„Sunt mândră de mine pentru că m-am reapucat de sport. Îmi place să fac mişcare. De o luna fac antrenamente online, sub supravegherea lui CarmenFit din Braşov. Îi urmăream activitatea pe conturile ei de Instagram şi Facebook şi eram uimită de fiecare dată când vedeam pozele „înainte şi după” cu persoanele antrenate de ea. Am văzut pe prietenele mele ce poate să facă. Acum văd pe pielea mea sau, mai bine spus, pe „muşchii mei”, cât de eficiente sunt antrenamentele ei. Tot Carmen se ocupă şi de dietă mea. Pot spune că într-o luna se văd deja schimbări majore”, a mai spus prezentatoarea.
Sursa: avataje.ro