Gianina Corondan a fost una dintre cele mai nonconformiste prezențe de pe micile ecrane. vedeta a comentat despre modul în care se face televiziune în ziua de azi.
Gianina Corondan, care a fost dată afară de la Televiziunea Națională în anul 2013, a reușit să-și cucerească publicul, de-a lungul anilor, cu modul total inedit în care vorbea și apărea în fața telespectatorilor.
Gianina Corondan, care a scris și versuri pentru copii, a acordat un interviu pentru Formula As, în care a spus foarte clar ce crede despre modul în care se face astăzi televiziune.
Întrebată dacă îi este dor de televiziune, ea a răspuns:
„Câteodată, da, când revăd persoane pe care le-am întâlnit pe platoul de televiziune sau când nimeresc peste vreo producţie care are potenţial. Atunci îmi furnică câte-un gând prin cap: „Hai, gata, să mergem să mai facem televiziune, soro!”. Şi sor’mea, mintea, care e cu un minut mai deşteaptă decât mine, îmi zice cu sinceritate: „Stai, că tu nu ştii cum se face acum televiziune!”.
Reţetele s-au schimbat. Nu mai e timp de rafinamente. Se bagă totul, la grămadă, într-un cazan, pentru toate papilele gustative. Şi se fierbe amestecul mult şi bine, până iese un terci universal. Cine poate îl mai mănâncă, cine nu, nu… Ei bine, eu nu mă pricep la televiziunea făcută la ceaun. Prin sticla televizorului distingeai înainte ceva care se anunţa a fi o viziune. Tele-viziune! Acum e tele-platitudine. Chiar? Oare de ce nu se cheamă aşa?
Astăzi, viziunile se mai găsesc în lucrări izolate, bine ascunse, în mediul online şi, uneori, la radio. Trebuie să sapi ca să le găseşti. De aceea am ales radioul. Pentru sinceritatea şi libertatea pe care le poate propaga. Pentru lipsa fardului gros.
Pentru feedback-ul imediat şi comunicarea prietenească, firească, dincolo de microfon. Şi am ales şi online-ul, unde tot meşteresc şi scormonesc, să-mi fac şi eu un tunel de comunicare simpatic, care să descreţească frunţi. În rest, dacă vrei să te vadă lumea, să fii filmat, poţi s-o faci şi cu telefonul, e aşa de simplu acum! Mai greu e să fii văzut dar şi „reţinut” prin ceea ce ai de spus. Iar până la apreciere… eheeeii…„, a spus ea.
Sursa: libertatea.ro