Ghiță: Coldea l-a amenințat pe Ponta că îl va aresta dacă face Comarnic-Brașov

by Andreea Radu

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dezvăluit la România TV că generalul SRI Florian Coldea l-a ameninţat pe fostul premier Victor Ponta în cazul în care finalizează proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov.

„În seara asta o să vă spun de ce cred eu că s-a ajuns aici. Realitatea este că am refuzat să predau România TV sistemului, procurorilor, serviciilor şi preşedintelui Iohannis.
Sistemul nu-şi doreşte o presă liberă. O piaţă media în care să concureze mai multe televiziuni. Antena 3 şi România TV au descris pe larg abuzurile din asa zisa cruciada anticoruptie bazată pe dosare falsificate. Sistemului nu-i plac judecătorii independenţi şi ziariştii care pun întrebări incomode. Sistemul vrea ca deciziile de la CEDO să rămână necunoscute oamenilor şi vrea să controleze canalele media. Practic, îşi doresc o societate în care adevărul nostru să nu mai poată fi spus, să existe doar adevărul lor.

Au impus un cult al fricii şi ţin în şah Guvernul si Parlamentul printr-o avalanşă de dosare. Unul dintre conflictele majore pe care le-am avut cu Coldea ţinea de discuţia despre dezvoltarea Romaniei, despre faptul că sunt blocate proiectele, că frica genereaza lipsa de fonduri europene, de faptul ca functionarilor le este teamă să mai ia orice decizie.

In februarie 2015 a fost oaspetele meu, la o vila a familiei de la Cheia. A venit cu familia sa. Am dovezi si am sa vi le arat.

Ponta îşi dorea să continue proiectul Comarnic – Brasov, însa Coldea nu a fost de acord niciodată cu acest proiect. L-a ameninţat de faţă cu mine că îl va aresta şi pe el şi pe funcţionarii CNADNR care indrăznesc să avanseze cu acest proiect. Îl va aresta dacă va semna contractul.

În februarie 2015 i-am reprosat lui Coldea ca blochează Romania si nu numai. Mi-a răspuns nervos că europenii vor autostrada Piteşti-Sibiu, pentru ca acolo e definit culoarul european, iar restul de bani trebuie să îi păstrăm pentru armament. Pe 17 februarie eu şi Ponta ne-am trezit cu un dosar”, afirmă Sebastian Ghiţă.

„I-am spus că Piteşti Sibiu costă 7 miliarde, iar Comarnic-Braşov sub un miliard și o putem face în maxim 3 ani. Ce i-am spus atunci a confirmat acum câteva săptămâni guvernul Cioloş. Au spus că până în 2023 să îşi ia gândul de la o autostradă.

Eu pot să le spun românilor cine a blocat construirea de autostrăzi peste Carpaţi. A fost ultima mea discuţie pe 1 februarie 2015. A plecat foarte supărat şi după două săptămâni atât fostul premier, Ponta cât şi eu ne-am trezit cu dosar.”, a spus Ghiță.

Fostul premier Victor Ponta a mărturisit în vara lui 2016 la România TV că a fost avertizat de un om puternic în privinţa contractului Comarnic – Braşov. Domnul Băsescu ne-a zis public şi un alt domn ne-a zis în particular.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/florian-coldea-filmat-la-vila-lui-sebastian-ghita-generalul-sri-l-a-amenintat-cu-arestul-pe-victor-ponta-si-pe-fostul-deputat_334702.html#ixzz4VIhKGLlo

Facebook Comments