GHIOZDANE SI RECHIZITE SCOLARE PENTRU ELEVII DIN TIMIS SI ARAD

by Andreea Radu

Aproximativ 6.600 de elevi din județele Timiș și Arad au început anul școlar cu ghiozdane și rechizite noi. Acestea au fost donate de către voluntarii Smithfield România, în cadrul celei de-a VIII-a ediție a programului „Din nou la şcoală”, care sprijină accesul la educație și încurajează performanța școlară.

Astfel, în cadrul acestui program au fost distribuite ghiozdane, hanorace pentru activități sportive, rechizite școlare pentru activitățile de grădiniță și orare conținând sfaturi pentru un stil de viață sănătos și o alimentație echilibrată. În această ediție a programului „Din nou la şcoală”, au fost înregistrate rezultate record pentru programul care a devenit deja tradiție: peste 90 de participări ale voluntarilor, care au parcurs 8.050 km și au vizitat 56 de localități.

“Timp de opt ani, prin acest program, am reușit să oferim sprijin procesului de învățământ, acces la educație și am încurajat perfomanța școlară, pentru copiii din comunitățile unde ne desfășurăm activitatea. Voluntarii noștri vin în întâmpinarea nevoilor beneficiarilor programului prin oferirea, în cadrul vizitelor în școli și grădinițe, a unor materiale școlare care să îi motiveze pe cei mici să revină la școală cu plăcere”, susține
Cristina Bodea, director sustenabilitate Smithfield România.

 

 

Sursa: pentrutimisoara.ro

Facebook Comments