Europarlamentarul PNL Gheorghe FALCĂ a transmis o întrebare comisarului european pentru energie Kadri Simons privind situația lucrărilor la gazoductul BRUA pe teritoriul Ungariei. Întrebarea europarlamentarului FALCĂ a fost susținută de vice-președintele Parlamentului European, Othmar Karas.
„Acum un an, la 9 aprilie 2019, după ce consultările dintre autoritățile naționale de reglementare în cauză și operatorii sistemelor de transport din Austria și Ungaria au eșuat, Agenția Europeană pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) a adoptat Decizia nr. 05/2019 privind construirea gazoductului de interconectare între Ungaria și Austria. Decizia obligă Ungaria să continue partea HU-AT a proiectului, și anume gazoductul din Ungaria către Austria. Acest lucru include finalizarea punctului de interconectare Mosonmagyaróvár dintre cele două țări, care face parte din proiectul BRUA de interes comun al UE, după efectuarea unui test economic. În acest sens, poate Comisia oferi o actualizare privind stadiul punerii în aplicare a deciziei obligatorii adoptate de ACER, derularea testului economic prevăzut de decizie și acțiunile pe care le-a întreprins pentru a facilita punerea în aplicare rapidă a tuturor dispozițiilor din decizie?”, a întrebat Gheorghe FALCĂ.
În răspunsul primit se precizează: „Operatorul sistemului de transmisie maghiar a anunțat pe pagina sa de internet, scoaterea la licitație a capacității. Prin urmare, Comisia se așteaptă ca această capacitate să fie oferită în cadrul viitoarei licitații anuale a capacității, în iulie 2020. În urma licitației se va efectua testul economic. În cazul unui test economic pozitiv, termenul limită până la care capacitatea va fi disponibilă este stabilit de Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energie (ACER) la 1 octombrie 2024.
Autoritatea maghiară de reglementare și operatorul sistemului de transmisie au depus cereri de anulare a deciziei ACER pe lângă Tribunal. Această acțiune legală nu are efect suspensiv. Astfel, decizia ACER rămâne obligatorie și, prin urmare, trebuie să fie respectată. Comisia a decis să intervină și să sprijine ACER pentru a apăra decizia în instanță”.
În acest context, europarlamentarul Gheorghe FALCĂ explică: „Prin Decizia Agenției pentru Reglementarea Energiei, Ungaria este obligată să deblocheze proiectul BRUA, acea conductă de gaze plecată din Bulgaria care ar trebui să ajungă în Austria, dar pe care Budapesta a decis să nu o mai prelungească spre centrul Europei, dincolo de graniţele sale. Blocarea conductei pe teritoriul Ungariei a fost justificată de șeful companiei de transport de costurile proiectului – ar economisi un miliard de euro. O sumă exagerată, în condiţiile în care cei aproape 480 de kilometri de pe teritoriul României costă 480 de milioane de euro. În plus, proiectul beneficiază de fonduri europene, în cadrul proiectelor menite să reducă dependența Europei de gazul rusesc. Cu ajutorul BRUA, gazele naturale din regiunea caspică, Marea Neagră şi din alte posibile surse, inclusiv gaz natural lichefiat, vor putea ajunge în Europa Centrală”.
Importanța conductei BRUA este cu atât mai mare cu cât, așa cum arată FALCĂ „interconectorul va deschide practic piaţa pentru rezervele din Marea Neagră, fiind importante pentru întreaga regiune. Dezvoltarea sectorului energetic din România contribuie cu siguranţă la securitatea energetică nu numai a României, ci a întregii regiuni”.