Gheorghe Falcă ţine să anunţe pe Facebook sau prin conferinţe de presă de fiecare dată când la stadionul „Francisc Neuman” se mai pune câte o piuliţă. Lucrarea trebuia deja să fie finalizată, şi nu de ieri-de azi, ci de câteva luni bune. Autorităţile locale, în frunte cu primarul Gheorghe Falcă, promiteau că stadionul va fi gata în aşa fel încât UTA să poată disputa partidele din acest campionat pe terenul din „Aurel Vlaicu”. Formaţia arădeană joacă tot la Şiria după un prim exil pe Motorul – o altă arenă la care lucrările sunt sărite din grafic.
Zilele trecute, Gheorghe Falcă anunţa, pe reţeaua Facebook, montarea unei structuri pentru susţinerea acoperişului. A crezut că arădenii vor ieşi în stradă pentru a-l aplauda, însă efectul a fost altul: suporterii UTA-ei l-au luat la „şturi” în partea dorsală.
Mai mulţi arădeni au declanşat un val de critici la adresa primarului, aducându-i aminte de faptul că stadionul trebuia terminat de ceva vreme.
„Dar cele 3 stadioane, cu ce drept le-a ”ras”? Nu-l trage nimeni la răspundere pentru ceea ce a făcut? Nu mai există locuri unde să mergi să te plimbi, să stai pe o bancă, sau chiar să-ţi scoţi animalul de companie, pe un teren, unde să poti alerga împreună cu el. Ne- a vârat sub nas nişte panouri, cu regenerarea urbană. Frecţie la piciorul de lemn. Ăsta chiar ne crede idioţi? Dar ce mă supără cel mai mult la acest om, este că în ultima vreme, dupa ce el şi familia lui şi-au asigurat o stabilitate financiară de invidiat, lucrând la stat, dar având firme personale în spate, a început să o dea într-o ”lambadă” religioasă şi de ”patriotism” local, care are darul de a te umple de greaţă profundă”, a scris Cristina Elena Duduiala.
Un alt iubitort al fotbalului spunea că actualul ritm al lucrărilor va face ca stadionul să fie inaugurat peste mai bine de 25 de ani.
Nicolae Kiss: „Meciul inaugural în 2044 toamna. În ritmul ăsta este bătaie de joc la adresa arădenilor şi a sportului arădean. Ruşine, aţi distrus Aradul”.
Ritmul scăzut în care se lucrează la stadion a fost taxat cu umor de un alt arădean, Cozma Ladislau:” Ura! Ura ! Ura! În fiecare cincinal o peluză! Ura! Ura!”.
Un alt arădean i-a reamintit primarului Falcă de stadionul din Craiova, unde lucrările s-au finalizat într-un timp mult mai scurt, iar arena are o capacitate mult mai mare. „Craiova a început anul trecut lucrările, si în octombrie au primul meci cu 38.000 de locuri. Aşa că mai bine tăceai”, a scris Viorel Coman.