Negocierile privind condițiile pentru cetățeni dar și pentru transportul de mărfuri între Uniunea Europeană și Marea Britanie continuă. Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe FALCĂ subliniază că indiferent de acordul la care se va ajunge „trebuie garantată libertatea de mișcare a cetățenilor și mărfurilor”.
„Este adevărat că deși la nivelul Uniunii Europene se fac toate eforturile pentru a ajunge la un acord reciproc avantajos cu Regatul Unit, în prezent există o foarte mare incertitudine cu privire la intrarea în vigoare a unui acord la 1 ianuarie 2021. În mod clar, scenariul fără acord va provoca perturbări în multe domenii, unele sectoare ar fi afectate în mod disproporționat, din cauza lipsei unor soluții alternative adecvate și pentru că, în unele sectoare, părțile interesate nu pot lua ele însele măsuri de atenuare.
Prin urmare, Comisia Europeană a prezentat patru măsuri de contingență pentru a atenua unele dintre efectele semnificative care vor avea loc la 1 ianuarie în cazul în care nu va exista încă un acord cu Regatul Unit. În primul rând vorbim de conectivitatea aeriană de bază. În acest caz s-a făcut o propunere de regulament care să asigure furnizarea anumitor servicii aeriene între Regatul Unit și UE timp de 6 luni, cu condiția ca Regatul Unit să asigure aceleași servicii. Apoi, siguranța aviației, propunându-se un regulament care să asigure faptul că aeronavele UE pot utiliza în continuare, fără întreruperi, diferite certificate de siguranță pentru produse, evitându-se astfel reținerea la sol a aeronavelor UE. Vorbim și despre conectivitatea rutieră de bază. În acest caz Comisia Europeană propunere un regulament care să acopere conectivitatea de bază în ceea ce privește atât transportul rutier de mărfuri, cât și transportul rutier de persoane timp de 6 luni, cu condiția ca Regatul Unit să le asigure aceleași condiții transportatorilor din UE. Nu în ultimul rând se va face un regulament privind pescuitul și crearea unui cadru juridic adecvat”, a explicat europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.
În final, europarlamentarul român a subliniat: „Sper ca liderii britanici să garanteze cele patru libertăți fundamentale de mișcare, cel mai benefic proiect european, iar votul britanic privind BREXIT-ul nu ar trebui să drepturile de călătorie al cetățenilor”.