Gheorghe Falcă dă dovadă de un tupeu fără margini şi aruncă problema locală a nefinalizării stadionului Francisc Neuman în braţele adversarilor politici de la Bucureşti. Practic, propria incompetenţă de a termina lucrările la stadionul arădean este „pasată” către PSD şi ALDE.
Este o dovadă de laşitate, dar şi o minciună sfruntată. Nefiind în stare să termine ceea ce a promis, adică modernizarea stadionului Francisc Neuman, Falcă se uită în stânga şi în dreapta pentru a arunca vina.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Falcă a criticat Guvernul PSD-ALDE, pentru că nu sunt terminate lucrările, deşi a uitat că lucrările începute în urmă cu ani buni trebuiau să fie deja finalizate.
De-a lungul anilor, a făcut promisiuni peste promisiuni prvind finalizarea stadionului Francisc Neuman. Văzând că încadrarea în termene e imposibilă a apelat la o găselniţă: aşteaptă ajutporul Guvernului, iar acesta nu mai vine.
Falcă acuză Compania Naţioanală de Investiţii, că nu alocă 2,5 milioane de euro pentru anumite lucrări la stadion. În realitate, aceste lucrări prevăd modernizări la gazon şi sistemul acestuia de irigare, la instalaţia de nocturnă şi la un gard împrejmuitor. Sunt, aşadar lucrări ce trebuie făcute după ridicarea stadionului, nu înainte. Cum să te plângi tu că nu ai gazon, în condiţiile în care lucrările la tribune şi peluze nu sunt finalizate? Cum să reclami tu lipsa modernizării sistemului de iluminat, când eşti în urmă cu toatelucrările. Ce rost ar avea, să existe gazon şi iluminat nocturn, dacă stadionul nu are tribune, scaune, etc.
Acum, Falcă vrea doar să anunţe un nou eşec, despre care ştie că va veni, dar pe care nu doreşte să şi-l asume.