Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, consideră că declarațiile reprezentanților PSD sunt tendențioase și lipsite de argumente logice. „PSD consideră că un referendum pe temă Cetății nu aduce nimic pozitiv, că e inutil, din moment ce «toată lumea» vrea redarea Cetății arădenilor. De fapt, NU toți arădenii doresc revenirea Cetății în patrimoniul Aradului. Unii arădeni, precum parlamentarii și ceilalți oameni politici din PSD, n-au mișcat niciun deget pentru Cetate, știu doar să critice”, a declarat Gheorghe Falcă. În schimb, arădenii așteaptă și acum Hotărârea de Guvern promisă de PSD încă din octombrie 2013.
„Primăria Arad își respectă promisiunile. În Bugetul pe acest an, la capitolul «Investiții», am alocat 7.300.000 de lei pentru reabilitarea clădirilor existente la Unitatea Militară din Gai și, de asemenea, 14.073.000 de lei pentru construcții noi și instalații apă, canalizare, gaz, termice și sanitare. Este dovada faptului că ne dorim Cetatea, iar referendumul ar însemna un argument în plus pentru această voință unanimă a arădenilor”, a completat Gheorghe Falcă.
În schimb, primarul Gheorghe Falcă își dorește ca reprezentanții PSD să-și dovedească iubirea față de arădeni și față de alte obiective importante ale Aradului. „Finalizarea pasajelor, investiții în școli și grădinițe, rezolvarea problemelor privind Canalul Mureșel – sunt priorități reale ale Aradului, pe care actuala guvernare le ignoră. Iar parlamentarii PSD Arad, împreună cu alți oameni politici ai acestui partid, nu fac nimic pentru arădeni”, a mai declarat Gheorghe Falcă.