Europarlamentarul PPE/PNL, Gheorghe FALCĂ salută acordul între Parlamentul European și Președinția germană a Consiliului UE privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) și Pachetul de Redresare – Generația Viitoare, astfel vom ajunge la suma de 80 de miliarde de euro negociată în iulie de președintele Iohannis pentru România.
„Negociatorii Parlamentului European au ajuns astăzi la un acord politic cu Președinția germană a Consiliului, în cadrul negocierilor menite să asigure acordul Parlamentului pentru următorul Cadru Financiar Multianual, bugetul pe termen lung al UE.
Acordul a fost încheiat în urma unor consultări intensive între Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană, care au fost în desfășurare de la sfârșitul lunii august. Acesta completează pachetul financiar cuprinzător de 1 824,3 miliarde EUR negociat de liderii UE în iulie, care combină următorul Cadru Financiar Multianual – 1 074,3 miliarde EUR – și un instrument de redresare temporară de 750 miliarde EUR, generația viitoare UE (în prețurile din 2018). Acest acord reprezintă un moment crucial pentru viitorul Uniunii Europene și a redresării economice a României după această criză pandemică”, a subliniat FALCĂ.
Europarlamentarul PPE explică ce conține pachetul politic convenit: o consolidare direcționată a programelor UE, inclusiv Horizon Europe, EU4Health și Erasmus +, cu 16 miliarde de euro în plus față de acordul inițial din Consiliul, în cursul următoarei perioade financiare, respectând totodată plafoanele de cheltuieli stabilite în concluziile Consiliului European din 17-21 iulie, mai multă flexibilitate pentru a permite Uniunii Europene să răspundă nevoilor neprevăzute și o mai mare implicare a autorității bugetare în supravegherea veniturilor în cadrul Planului de redresare.
„Acordul va fi prezentat statelor membre și Parlamentului Europen spre aprobare împreună cu celelalte elemente ale următorului Cadru Financiar Multianual și al Pachetului de Redresare, inclusiv regimul general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii. Deși, negocierile interinstituționale au fost dure și îndelungate, am reușit să avem un acord echilibrat, care abordează problemele ridicate de Parlament, respectând în același timp acordul negociat de Președintele României, Klaus Iohannis în cadrul Consiliul European din iulie”, a mai subliniat FALCĂ.
În final, europarlamentarul a transmis că: „Avem nevoie urgentă de un fond de redresare în funcțiune pentru a atenua consecințele economice cumplite ale pandemiei. Sper că toată lumea înțelege urgența situației și va ajuta acum să deschidă calea pentru implementarea rapidă a bugetului UE și a pachetului de redresare – nimeni nu are nevoie de noi obstacole și de alte întârzieri”.