GHEORGHE CHIVORCHIAN ESTE SUSPENDAT DIN FUNCTIA DE SECRETAR GENERAL AL FRF

by Sorin Haut

Președintele FR de Fotbal, Răzvan Burleanu, a aprobat marți solicitarea suspendării temporare din funcția de secretar general a lui Gheorghe Chivorchian, care urmează să fie ratificată luni 6 iulie de Comitetul executiv al FRF.

Gheorghe Chivorchian a solicitat președintelui FRF, Răzvan Burleanu, suspendarea din funcția de secretar general, urmând ca aceasta să fie prezentată în ședința Comitetului Executiv de luni, 6 iulie 2015. Atribuțiile funcției de secretar general al Federației Române de Fotbal vor fi preluate temporar de președintele Răzvan Burleanu.

”Am considerat necesar și firesc să întrerup exercitarea atribuțiilor mele de Secretar General până la finalizarea procedurilor inițiate de instituțiile statului și care mă implică, până la clarificarea deplină a situației. Federația Română de Fotbal și-a asumat un nou parcurs, ghidat de profesionalism și transparență, valori pe care le susțin, astfel că, în urma unei discuții cu președintele Răzvan Burleanu, am decis să îmi prezint solicitarea de suspendare a atribuțiilor în fața Comitetului Executiv al FRF, în ședința din 6 iulie 2015. Voi oferi toate informațiile necesare și sunt la dispoziția autorităților pentru lămurirea acestei spețe care nu are de ce să implice Federația Română de Fotbal”, a declarat domnul Gheorghe Chivorchian.

Președintele Răzvan Burleanu a aprobat cererea de suspendare: ”Apreciez foarte mult poziția domnului Gheorghe Chivorchian și modul în care a hotărât să gestioneze acest moment. Sunt încredințat că este cea mai bună decizie. Câtă vreme se află în derulare aceste proceduri ale instituțiilor, unele care vizează o perioadă de timp anterioară exercitării funcției de secretar general de către domnul Chivorchian, vom urmări îndeaproape evoluția acestora”.

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments