Gestul familiei unui arădean, de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală, va da șansa la viață altor oameni

by Adrian Pavel

Gestul familiei unui arădean, de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală, va da șansa la viață unor oameni necunoscuți care luptă în aceste momente, pe patul de spital, în așteptarea transplantului salvator! Alți doi oameni vor vedea din nou datorită aceleiași familii care a avut puterea să ia una dintre cele mai dificile și în același timp nobile decizii – aceea de a salva alte vieți, atunci când viața celui drag lor nu mai poate fi salvată!
Intervenția de prelevare s-a încheiat în urmă cu câteva minute iar, echipele de medici din Elveția, Croația, București și Cluj Napoca împreună cu medici arădeni au prelevat cordul, rinichii și corneea pacientului – care vor ajunge, de urgență, la pacienți aflați în stare critică și a căror viață depinde de un transplant. Deoarece pe teritoriul naţional nu au existat pacienți compatibili, inima arădeanului va salva viața unui pacient din Croația.
Prelevarea de organe de la Arad a fost posibilă datorită eforturilor medicilor arădeni de anestezie și terapie intensivă dr. Dana Moț – coordonator Centrul de Transplant SCJU Arad și dr. Adrian Crișan – kdp, Centrul de Transplant SCJU Arad.
Mulțumim pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă, cadrelor medicale din secțiile Anestezie și Terapie Intensivă I, Neurologie și Chirurgie Generală I și din Blocul Operator I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și ne exprimăm întreaga recunoștință pentru că a ales să ofere o șansă la viață unor oameni necunoscuți!

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate