Raluca Bădulescu a făcut un gest emoționant pentru prietenul ei, regretatul designer Răzvan Ciobanu.
Jurata de la „Bravo, ai stil!” i-a adus un omagiu celui care s-a stins din viaţă într-un cumplit accident de maşină, pe 29 aprilie 2019. Raluca Bădulescu s-a pozat cu una dintre pisicile lui Răzvan, din rasa Sfinx și a postat imaginea în mediul virtual.
„Mâţa este puiul pisicii lui Răzvan Ciobanu şi îi aparţine lui Dragoş Constantin”, a scris ea, în dreptul acestei fotografii. Parastasul de 40 de zile al lui Răzvan Ciobanu a fost organizat pe 1 iunie, de familie și prieteni. Apropiații au aprins lumânări la mormânt și au participat cu ochii în lacrimi la slujbă. Avocata și prietena bună a designerului a făcut declarații cu lacrimi în ochi, în ziua parastasului.
„Mă bucur că au fost oameni dragi lui aici, au venit din toată inima cu flori, nu să îi aducă un ultim omagiu pentru că eu cred că Răzvan este încă aici cu noi. Este dureros tot. Este de neacceptat că cineva poate să plece atât de tânăr dintre noi. Dumnezeu ştie ce face şi noi nu putem să judecăm faptele lui. Vom mânca mâncarea lui preferată la unul dintre restaurantele lui preferate. Răzvan este acum tot timpul cu noi”, a spus avocata Laura Vico.
Răzvan Ciobanu a murit într-un accident rutier, a doua zi de Paște. Accidentul a avut loc între Săcele și Năvodari. Răzvan Ciobanu avea 43 de ani. Citește și
Sursa: libertatea.ro