Crăciunul și sărbătorile luminoase din juru-i aduc un strop din sfințenia fericirii îngerești. Sunt zile în care ne (re)aducem aminte de suflet, de faptul că suntem Oameni și avem datoria de a ne ajuta semenii. Păcat că doar acum – după care reintrăm în ritmul obișnuit și grăbit de goana vieții – fără să mai observăm sufletul obidit și umbros de lângă noi. Căminul Social din cartierul Alfa e locuit de tineri a căror soartă gri a fost pecetluită încă de la început. Oameni cu handicap psihic și fizic, abandonați de părinți, refuzați de societate. Netrebuitori nimănui. Așa, veniți de la marginea de unde au fost clasați ca rebuturi – au dovedit că sufletul lor e mai curat și luminos decât al (prea) multora dintre noi. Zilele trecute și-au pus laolaltă sărăcia bănuțului și au făcut dulciuri coapte la cuptor pentru sufletele din Adăpostul de noapte (de pe Calea 6 Vânători). Gândul lor curat a primit îndrumarea și ajutorul angajaților DDAC. Dacă pentru tineri a fost o experiență frumoasă pentru toți ceilalați a fost o lecție de viață. Bucuria pregătirii micilor bunătăți a fost raiul coborât din colinde. Cu această imensă lumină în suflet, tinerii de la Căminul Social au plecat spre sufletele amorțite de la Adăpost. Le-au adus prăjituri, colinde și lacrimi. A fost surpriză și au fost emoții, a fost Lumină și Leru-i ler a răsunat mai sfânt decât oriunde. Au fost lacrimi care au încălzit rugina acelor vieți zădărnicite. În acele clipe, Adăpostul a fost Palat și Sfânt Sălaș în care s-a pogorât Mântuirea neamului omenesc. Mântuirea umililor și umiliților din cele câteva poze pe care și le-au făcut spre amintire.
Oana Pârvulescu, director DDAC, îndrumător al acțiunii păstrează această lecție de suflet (ne scrie) – ca o lacrimă de sfințenie, așa cum se învață toate lecțiile creștine.
Felicia R.Gheorghe
