Germania vrea legalizarea canabisului în scop recreativ

by Florian Popa

Germania face un pas către legalizarea canabisului în scop recreativ, odată cu adoptarea de către Guvern a unui proiect de lege care va fi însoţit de o campanie de prevenire destinată tinerilor. Textul nu a fost încă dezbătut sau aprobat de Parlament, dar prevede faptul că încă de la vârsta de 18 ani se vor putea cumpăra şi deţine până la 25 de grame de canabis. Acelaşi proiect va mai permite persoanelor fizice să cultive până la trei plante pe cont propriu, precizează antena3.ro.
Germania are, astfel, una dintre cele mai liberale legislaţii din Europa, după Malta şi Luxemburg, care au legalizat consumul de canabis de agrement în 2021, respectiv 2023.
„Tocmai am adoptat Legea canabisului în Guvern şi mă bucur că s-a putut realiza acest lucru. Este o lege importantă, care va reprezenta un punct de cotitură pe termen lung în politica germană în domeniul drogurilor. Conceptul pe care îl prezentăm aici este de legalizare controlată”, a declarat Karl Lauterbach, ministrul federal al Sănătăţii.
Acesta mai spune că decizia aceasta ţine de politicile de sănătate, întrucât tinerii şi copiii nu pot fi urmăriţi „în mod serios” cu privire la consumul de canabis.
„Până la urmă, au existat numeroase departamente implicate aici. Prezint acest lucru pentru că, în acelaşi timp, în Germania, aceasta este şi o decizie de politică de sănătate, deoarece cu procedurile actuale nu putem urmări în mod serios protecţia copiilor şi a tinerilor. Subiectul este tabu. Avem un consum în creştere, un consum problematic. Pur şi simplu nu se putea continua aşa şi, prin urmare, acesta este un punct de cotitură important în politica noastră privind drogurile”, precizează Karl Lauterbach.

Facebook Comments