Fostul consilier prezidenţial, George Scutaru este de procurorii anticopupţie, într-un dosar legat de finanţarea campaniei electoralee din 2008, Scutaru a refuzat să facă declaraţii la intrarea în sediul DNA. Primul consilier al lui Klaus Iohannis este implicat în două dosare penale, acesta fiind şi motivul pentru care a fost demis de președintele României, Klaus Iohannis.
George Scutaru ar fi intrat în atenţia DNA după ce ar fi fost turnat din cauza unor bani negri folosiţi în campania electorală din 2008, pe vremea când era liderul PNL Buzău.
Primul dosar în care apare numele lui Scutaru se referă la președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent arestat, care le-ar fi recunoscut procurorilor că o parte din cei 250.000 de euro, destinați mitei pentru fostul ministru de Interne, Cristian David, au ajuns și la Buzău. Acești bani au fost folosiți în campania electorală din 2008. La vremea respectivă, liderul PNL Buzău era chiar George Scutaru.
Cel de-al doilea dosar în care apare numele fostului consilier este „Dosarul ASF”, în care Dan Radu Ruşanu este acuzat de către procurorii anticorupţie că a promovat, alături de Daniel Chiţoiu, o ordonanţă de urgenţă prin care doreau să schimbe criteriile de numire a membrilor Consiliului ASF astfel încât să-l elimine pe vicepreşedintele ASF, Daniel Tudor, din acest organism.
Sursa: evz.ro