În week-end, Polivalenta din oraşul nostru găzduieşte un adevărat regal al graţiei şi eleganţei. E vorba de turneul internaţional de gimnastică ritmică “Gemi Arad Trophy”, competiţie inclusă şi în calendarul intern al Federaţiei. Vor participa 134 de sportive de la cluburi din şase ţări: România, Croaţia, Bosnia, Serbia, Italia şi Belarus.
CSM Arad, club organizator, va alinia la start 25 de sportive, de la junioare mici până la senioare, concursul fiind o excelentă repetiţie înaintea Naţionalelor de junioare şi senioare de la Bucureşti, din perioada 6-8 octombrie.
“Se va concura pe trei nivele, tocmai pentru a premia cât mai multe sportive. Cea mai mică gimnastă a noastră e născută în 2011, dar în concurs vor fi şi senioare, născute în ’99. Vor participa cluburi din şase ţări, iar nivelul va fi destul de ridicat pentru o astfel de competiţie. Mulţumim în primul rând celor de la Gemi şi tuturor celor care ne sprijină să organizăm un concurs atât de important”, ne-a declarat antrenoarea de la CS Municipal Arad, Daniela Chiriac, care e şi arbitru internaţional.
Vineri vor avea loc antrenamente, iar pe covorul ritmicii se va concura sâmbătă, între orele 10 şi 20 şi duminică, între 10:30 şi 15:30. Intrarea este liberă, prilej numai bun de a invita arădenii la o adevărată demonstraţie de frumos.