Manifestarea „Cook with your ancestors”, care marchează cel de-al doilea trimestru de lucru din cadrul proiectului „Healthy Traditions – Science for Next Generation”, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria. Proiectul este implementat de Asociația „Iris Research” din Arad, în calitate de beneficiar și de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), în calitate de parteneri.
La eveniment au participat printre alții, Otilia Hedesan, prorectorul UVT, Maria Gurzău Csegledi, directorul LNB; Claudia Toma, președinte Iris Research; Eva Iova Şimon, redactor-şef al publicaţiei „Foaia Românească”, Delia Kovacs, redactor-șef al publicației „Cronica”, Valentin Bot, primarul localităţii Şiria (jud. Arad), profesori şi elevi, precum şi alţi invitaţi.
Consulul general Florin Vasiloni a subliniat în intervenţia sa în primul rând utilitatea acestui proiect, precum şi a întregului program Interreg şi în al doilea rând, faptul că o mai bună cunoaștere a tradițiilor locale poate avea un efect benefic pentru păstrarea identităţii şi a specificităţii comunităţii româneşti din Ungaria.
Manifestarea a cuprins un spectacol folcloric, în care au evoluat elevi ai LNB, sub coordonarea prof. Ioan Nedrău, Ansamblul„Şiriana”, finaţat de Primăria Şiria şi un workshop în cadrul căruia s-au gătit şi gustat mâncăruri tradiţionale româneşti.
Autoguvernarea Română din Chitighaz (Ketegyhaza) a organizat în ziua de 1 iunie o amplă manifestare, intitulată „Ziua Naţionalităţii Române la Chitighaz”, la care au participat sute de persoane.
În orele dimineţii s-a dat startul unui concurs de gătit la care au participat multe echipe. Partea cultural-artistică a fost asigurată de către cele mai reprezentative formaţii artistice ale comunităţii româneşti din Ungaria: Ansamblul de la Micherechi (Mehkerek); Ansamblul din Aletea (Elek); Ansamblul „Doina Bihorului”, coordonat de Gheorghe Gros din Chitighaz şi Ansamblul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, dar şi formaţii artistice sosite din România precum „Doina Crişului” din Ineu şi „Şiriana” din Şiria, ambele din judeţul Arad.
În prima parte a zilei, prof. Maria Sarca Zombai, (profesor pensionar şi deputat AŢRU) a lansat la biblioteca din localitate cartea cu titlul „Instituţiile înfiinţate de românii ortodocşi din Chitighaz”. Manifestarea a cuprins şi momente dedicate ” Zilei Copiului”, 1 iunie.
Manifestarea a debutat cu cuvintele de salut adresate de către consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al minorității româneșți în Parlamentul de la Budapesta; Alexandru Fina, președintele interimar al Autoguvernării Românești pe Țară din Ungaria (AȚRU) și președinte al Autoguvernării Românești Locale Chitighaz; Erika Borbely, directorul Școlii Generale din Chitighaz şi pr. Florin Olteanu, parohul Chitighazului şi protopop ortodox de Gyula.
Printre participanţi s-au regăsit Daniel Banu, consul general al României la Szeged; Tolnai Peter, vicepreședintele Consiliului Județean Bekes; Maria Kalcso, primarul comunei Chitighaz; Rakoczine Tripon Emese, viceprimarul Chitighazului; Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU; Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare și Informare al AŢRU;Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Petru Sălăjan, directorul Școlii Generale din Aletea;Valentin Bot, primarul localităţii Şiria (jud. Arad); reprezentanți ai Mass-Media în limba română din Ungaria, ai autoguvernărilor românești din mai multe localități ungare, ș.a.