Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România, la a 46-a ediție

by Dana B.

La 28 mai 2018, are loc, la Teatrul Naţional Bucureşti, cea de-a 46-a ediţie a Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), eveniment organizat de UCIN în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Evenimentul este produs de ASIS Mapamond şi Revolver Events, co-producător Televiziunea Română – TVR3. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media.

Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România îşi propune, potrivit site-ului www.ucin.ro, să celebreze şi să sprijine valorile cinematografiei prin premierea tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume şi au adus o contribuţie importantă în industria cinematografică. Evenimentul va reuni peste 500 de invitaţi: personalităţi, vedete şi oameni de cultură, de cinema şi de televiziune.

Pentru Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor au primit nominalizări peliculele „Fixeur”, regia Adrian Sitaru, „Ana, mon amour”, regia Călin Peter Netzer, şi „Un pas în urma serafimilor”, regia Daniel Sandu.

La categoria Premiul Special al Juriului, în competiţie intră „Ana, mon amour”, regia Călin Peter Netzer, „Perfect sănătos”, regia Anca Damian, şi „Breaking News”, regia Iulia Rugină.

Nominalizaţii la categoria Premiul pentru regie sunt Daniel Sandu pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Călin Peter Netzer pentru filmul „Ana, mon amour” şi Adrian Sitaru pentru filmul „Fixeur”.

Câştigătorul la categoria pentru interpretare feminină va fi ales dintre Ela Ionescu, pentru rolul Ana din filmul „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, Diana Cavallioti, pentru rolul Ana din filmul „Ana, mon amour”, Ana Radu, pentru rolul Meda din filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, şi Voica Oltean, pentru rolul Simona din filmul „Breaking News”. Pentru interpretare masculină în cursă au intrat Mircea Postelnicu, pentru rolul Toma din filmul „Ana, mon amour”, Anghel Damian, pentru rolul Andrei din filmul „Perfect sănătos”, şi Aaron Tudor Istodor, pentru rolul Radu din filmul „Fixeur”.

Pentru premiul pentru interpretare feminină în rol secundar au intrat în competiţie Diana Spătărescu, pentru rolul Anca din filmul „Fixeur”, Ana Ciontea, pentru rolul Maria din filmul „Mariţa”, şi Amalia Ciolan, pentru rolul Maria din filmul „Offstage”, în timp ce la categoria pentru interpretare masculină în rol secundar câştigătorul va fi ales dintre Ali Amir, pentru rolul Aid din filmul „Un pas în urma serafimilor”, Emanuel Pârvu, cu rolul Sandu din filmul „Aniversarea”, şi Adrian Văncică, pentru rolul din filmul „Ultima zi”.

Distincţia pentru cel mai bun scenariu va fi disputată de Daniel Sandu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Dan Chişu, pentru filmul „Aniversarea”, şi Anca Miruna Lăzărescu, pentru filmul „La drum cu tata”.

Nominalizări la premiul pentru imagine au primit Andrei Butică, pentru filmul „Ana, mon amour”, Oleg Mutu, pentru filmele „Perfect sănătos”, „Vara s-a sfârşit”, şi Pătru Păunescu, pentru filmele „Limba paternă”, „Portrete în pădure”; la categoria pentru cele mai bune costume – Cireşica Cuciuc, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Doina Levintza şi Adina Bucur, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, şi Velica Panduru, pentru filmul „Aniversarea”; la categoria premiul pentru machiaj au intrat în concurs Dana Roşeanu, pentru filmele „Aniversarea”, „Breaking News”, Bianca Boeroiu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, şi Christina Paul şi Heike Erstfeld, pentru filmul „Ana, mon amour”.

La categoria Premiu pentru decor au fost nominalizaţi Andreea Popa, pentru filmul „6,9 pe scara Richter”, Călin Papură, pentru filmul „Octav”, şi Alexandra Alma Ungureanu, pentru filmul „Perfect sănătos”, în timp ce Premiul pentru montaj va fi disputat de Cătălin Cristuţiu, pentru filmele „Breaking News” şi „6,9 pe scara Richter”, Dana Bunescu, pentru filmul „Ana, mon amour”, şi Ştefan Pârlog, pentru filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”.

Pentru Premiul muzică originală „Adrian Enescu” au primit nominalizări Marius Leftărache, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”, Mihai Pocorschi, pentru filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, şi Vladimir Cosma, pentru filmul „Octav”, iar la categoria Premiu pentru coloană sonoră intră în concurs Mihai Orăşanu, pentru filmele „Portrete în pădure” şi „Lovesc, deci exist”, Frederic Thery, pentru filmul „Perfect sănătos”, şi Florin Tăbăcaru, pentru filmul „Breaking News”.

Nominalizări la categoria scurt metraj de ficţiune au primit Andrei Huţuleac, pentru filmul „Offstage”, Adrian Silişteanu, pentru filmul „Scris/Nescris”, şi Conrad Mericoffer, pentru filmul „Când afară ninge”, în timp ce pentru film documentar de lung şi scurt metraj se vor întrece Andrei Teodorescu, pentru filmul „Muzică de petrecere”, Francisc Mraz, pentru filmul „Combinat de ateliere”, şi Andrei Dăscălescu, pentru filmul „Planeta Petrila”.

Pentru Premiul pentru film de animaţie au intrat în cursă Sergiu Negulici, pentru filmul „Splendida moarte accident”, Ioachim Stroe, pentru filmul „Cord”, şi Serghei Chiviriga, pentru filmul „Cel mai bun client”.

Premiul pentru film de televiziune va fi disputat de Liviu Tofan, pentru filmul „Braşov 1987. Doi ani prea devreme”, Ruxandra Ţuchel, pentru filmul „Memoria fluturilor”, şi Andreea Ştiliuc, pentru filmul „Provenţa, paradisul posibil”.

Câştigătorul la categoria Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos” va fi ales dintre Emanuel Pârvu, pentru filmul „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, Cristi Iftime, pentru filmul „Mariţa”, şi Daniel Sandu, pentru filmul „Un pas în urma serafimilor”.

În cadrul Galei se vor acorda şi premii Academice. La actuala ediţie acestea vor fi acordate actorului Dan Nuţu, inginerului de sunet Anusavan Salamanian, directorului de imagine Călin Ghibu şi criticului Călin Căliman (In Memoriam).

În 2017, filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a fost recompensat cu Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor din România, dar şi cu premiile pentru regie şi pentru scenariu.

La ediţia Premiilor UCIN din 2016, Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor au fost acordate peliculei „Bucureşti NonStop”, regia Dan Chişu.

În anul 2015, Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor au fost câştigate de filmul „Closer to the Moon”, regia Nae Caranfil.

Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor la Gala din 2014 au fost obţinute de „Poziţia copilului”, regia Călin Peter Netzer.

În 2013, Premiul special al juriului la Filmul de lung metraj a fost acordat peliculei „Despre oameni şi melci „, regia Tudor Giurgiu.

În 2018, Uniunea Cineaştilor din România sărbătoreşte 55 de ani de la înfiinţare. Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor UCIN, care recompensează performanţele cinematografice ale anului anterior, precizează www.ucin.ro.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments