Gala Motociclismului Românesc 2018 se va desfăşura în acest an, la Arad, pe 8 decembrie, în incinta Centrului Biavati Experience.
Evenimentul pus la cale de preşedintele forului, arădeanul Cristian Mureşan, se anunţă spectaculoas, iar printre laureaţi se va număra cu siguranţă şi Robert Mureşan, care şi-a păstrat titlul de campion naţional la clasa Superbike, după un sezon 2018 dominat cu autoritate.
Ultimele etape din circuitul de motociclism viteză s-au desfășurat pe circuitul de la Adâncata, riderul arădean, legitimat la CSM București, câștigând titlul de campion.
Mureșan a „rulat” pentru prima dată, în acest an, pe o motocicletă Ducati, el cucerind şi campionatul balcanic, pe lângă al şaselea titlu intern.
Mai jos vă prezentăm comunicatul de presă al celor de la FRM, cu privire la Gala organizată peste o săptămână, în oraşul nostru.
„Avem deosebita onoare să vă invităm la Gala Campionilor FRM 2018 ce se va desfășura la Arad pe 8 decembrie 2018. Ceremonia se va încheia cu un cocktail, de aceea vă rugăm să informați toți sportivii ce urmează a fi premiați pentru a putea să se bucure de acesta.
Ceremoniile vor avea loc în ziua de sâmbată 8 decembrie 2018, începând cu ora 14.00, în Sala de Gală a Centrului Biavati Xperience, situat pe Calea Zimandului, km.4, drumul Arad-Oradea.
Accesul în sală se va face strict între orele 13:00 și 14:00. Ținutele tuturor sportivilor invitați vor fi de gală, costumul, cămașa și cravata/papionul fiind obligatorii.
Toți membri FRM cu licență națională anuală 2018 au acces gratuit. De asemenea, toți reprezentanții media acreditați de FRM până la data 30.11.2018 au acces gratuit. Nu în ultimul rând, toți sportivii minori premiați au acces gratuit împreună cu un însoțitor.
Alți însoțitori ai sportivilor vor plăti o taxă de intrare în valoare de 60 RON/persoană.
Sportivii pot expune motocicletele de competitie (pe mochete de 2 mp/motocicleta), ATV sau Quad , doar cu acordul Secretariatului FRM ([email protected] , tel. – 0723 182 212, data limita 30.11.2018). Va multumim si va asteptam la Gala Campionilor FRM 2018!”, se menţionează pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Motociclism.