GAG ŞI FLOREA CONCUREAZĂ LA BALCANIADA DE ATLETISM

by Sorin Haut

Andrei Gag, atlet legitimat la CSM Arad şi Mădălina Florea, de la CS Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad vor concura, în weekend, la a 75-a ediţie a Jocurilor Balcanice de atletism, găzduite de stadionul din Piteşti. Gag, calificat încă de anul trecut la Jocurile Olimpice din Brazilia, va lua startul în proba de aruncare a greutăţii, cel mai bun rezultat al sezonului fiind pentru el 20,68 metri, la mică distanţă de cel al carierei de până acum, 20,96 metri, record naţional. Clasat pe locul doi la Internaţionalele României, când a aruncat 20,47 metri, Gag mai are Europene în iulie, la Amsterdam, după care se intră în linie dreaptă pentru Rio, principalul obiectiv al anului! Florea, semimaratonistă a clubului universitar, va alerga în proba de 5000 de metri, timpul său de referinţă fiind 15:38:45. La Balcanice au confirmat participarea toate cele 16 federaţii naţionale afiliate la Asociaţia Balcanică de Atletism.

Facebook Comments