Gabriela Cristea a făcut un apel disperat pe rețelele de socializare. Frumoasa prezentatoare de televiziune le-a cerut ajutorul fanilor din mediul virtual, spunându-le că se confruntă cu o situație dificilă. Iată despre ce este vorba!
Nu este un secret faptul că Gabriela Cristea este mereu alături de fanii ei. Chiar dacă nu o poate face fizic, în contextul pandemiei de coronavirus, vedeta continuă să-i țină la curent cu orice noutate din viața ei, ascultându-i și făcând schimb de păreri în legătură cu diverse subiecte.
Gabriela Cristea a făcut un apel disperat în mediul virtual
Așadar, Gabriela Cristea nu se sfiește niciodată să le ceară ajutorul admiratorilor săi, ori de câte ori are nevoie. De curând, celebra prezentatoarea de la „Antena Stars” le-a transmis acestora că are nevoie de niște sfaturi în ceea ce privește un subiect important din viața ei.
Vedeta are nevoie de ajutorul fanilor
Gabriela Cristea le-a dezvăluit admiratorilor că mâine este o zi importantă pentru toată familia ei. Asta pentru că pe data de 15 septembrie, soțul ei, Tavi Clonda, își aniversează ziua de naștere. Din păcate, prezentatoarea nu a apucat să-i cumpere niciun cadou. Ba mai mult, nici nu știe cu ce ar putea să-l surprindă pe artist. De aceea, vedeta le-a cerut fanilor să o inspire cu câteva idei.
„Mi-aș dori să mă ajutați într-o chestiune personală. Mâine, pe 15 este ziua soțului meu, împlinește 41 de ani, problema e următoarea: pentru că a fost pandemie, pentru că ieșim foarte rar, nu am apucat să îi cumpăr cadou. Mi-aș dori să îi iau ceva sau să îi manufacturez ceva”, a transmis Gabriela Cristea pe Instagram.
Sursa: Spynews.ro