Fundaţia Ţiriac anunţă debutul Romanian Tennis Series, un circuit propriu cu 14 turnee ITF Futures care se vor desfăşura începând cu luna mai a acestui an, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Primele două turnee ale circuitului sunt programate să înceapă simultan la Bucureşti, în 6 mai, unul fiind dedicat tenisului feminin, iar celălalt tenisului masculin. Organizate în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis, pe lângă cele 14 turnee ITF din cadrul Ţiriac Foundation Futures şi WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy, începând cu anul acesta, Fundaţia Ţiriac organizează la Braşov şi un Challenger ATP, dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari.
Prin dezvoltarea circuitului propriu de turnee de tenis ITF, Fundaţia Ţiriac doreşte să le ofere jucătorilor şi jucătoarelor din România şansa de a cumula cât mai multe puncte în competiţiile internaţionale.
Câştigătorii turneelor masculine din cadrul Ţiriac Foundation Futures îşi vor adaugă în palmares câte 15 puncte ATP. În cadrul turneelor feminine, numărul de puncte se va aloca în funcţie de turneu, astfel că jucătoarele care câştigă competiţiile vor fi recompensate cu 15 puncte pentru turneele ITF 15 şi, respectiv, 35 de puncte WTA pentru câştigătoarele turneelor ITF 35. Valoarea totală a premiilor va diferi în funcţie de categoria turneelor, astfel că premiile cumulate vor însuma între 15.000 şi 25.000 de dolari.
Jucătoarea de tenis din România cu cel mai bun parcurs în circuitul feminin va primi un wild card pentru tabloul principal al turneului WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy, programat în luna septembrie la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti. Anul trecut, acest wild card i-a fost acordat Ancăi Todoni, actualmente componentă a lotului naţional de Billie Jean King Cup şi ocupantă a locului 217 în clasamentul WTA. Jucătoarea de tenis care îşi va adjudeca trofeul de la WTA 125 Tiriac Foundation Trophy va câştiga 160 de puncte WTA, valoarea totală a premiilor puse in joc fiind de 115.000 de dolari.
Fostul tenisman Ion Ţiriac a declarat că Romanian Tennis Series le oferă o şansă jucătorilor români să ajungă în circuitul profesionist.
„Fundaţia Ţiriac susţine organizarea acestui circuit de turnee pentru a le oferi o şansă jucătorilor noştri ce aspiră să ajungă în circuitul profesionist. Este esenţial ca aceştia să primească sprijinul necesar pentru a se afirma în clasamentele ATP şi WTA. În acelaşi timp, sunt bucuros că am reuşit să aducem un turneu ATP la Baza Sportivă Olimpia din Braşov, un loc de care sunt profund legat, pentru că aici, în copilărie, am făcut primii mei paşi către acest sport extraordinar. Îmi doresc că Challenger-ul de la Braşov să devină una dintre cele mai mari competiţii sportive din ţară şi cea mai importantă organizată la Braşov, un oraş cu o tradiţie îndelungată în tenis”, a spus Ion Ţiriac.
La rândul său, George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis, a declarat: „Această iniţiativă aduce tenisul mai aproape de toţi cei pasionaţi, încurajează talentul local şi oferă oportunităţi egale pentru dezvoltarea acestui sport minunat. Suntem recunoscători Fundaţiei Ţiriac pentru sprijinul constant şi dedicat în promovarea tenisului în România, iar această colaborare ne întăreşte convingerea că vom construi împreună un mediu propice pentru dezvoltarea acestui sport”.
După o pauză de 10 ani, Challenger-ul ATP revine la Braşov şi se va organiza în perioada 28 iunie-7 iulie. Dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de euro şi 75 de puncte ATP, turneul va aduce la Braşov sportivi din prima sută a clasamentului mondial. Competiţia va avea loc la Baza Sportivă Olimpia, care s-a bucurat recent de renovări şi de implementarea unor facilităţi noi, conforme cu rigorile actuale impuse de ATP.
„Braşovul, şi în special clubul Olimpia, merită un turneu ATP care să-i poarte numele domnului Ion Ţiriac. De aceea vom facem tot ce ţine de noi ca să oferim condiţii care tind spre standardele cu care ne-a obişnuit domnia sa”, a declarat Cosmin Hodor, directorul turneului de la Braşov.
„Ion Ţiriac Challenger” va deschide sezonul de zgură din vară şi se va desfăşura în săptămâna premergătoare Challenger-ului de la Iaşi.
Programul celor 14 turnee ITF Futures, dintre care 6 la masculin şi 8 la feminin, organizate de Fundaţia Ţiriac în România în 2024 sunt:
Circuitul Masculin
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 06.05 – 12.05
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Oradea, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 10.06 – 16.06
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Cluj, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 17.06 – 23.06
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Arad, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 19.08 – 25.08
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Constanţa, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 02.09 – 08.09
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Buzău, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 09.09 – 15.09
Circuitul Feminin
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 06.05 – 12.05
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Focşani, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 03.06 – 09.06
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Buzău, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 01.07 – 07.07
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Galaţi, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 08.07 – 14.07
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Braşov, dotat cu premii în valoare de 15.000 dolari, programat în perioada 29.07 – 04.08
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bistriţa, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 12.08 – 18.08
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Cluj Napoca, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 19.08 – 25.08
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Braşov, dotat cu premii în valoare de 25.000 dolari, programat în perioada 26.08 – 01.09
– Trofeul Fundaţiei Ţiriac, Bucureşti, dotat cu premii în valoare de 115.000 dolari, programat în perioada 09.09 – 15.09
(AGERPRES)