Propunerea legislativa semnata de 22 de parlamentari, prin care se interzice total fumatul in spatiile publice, a fost adoptata, miercuri, de plenul Senatului, legea urmand sa ajunga la Camera Deputatilor, in calitate de for decizional, informeaza Mediafax.
Propunerea legislativa pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost votata de senatori cu 86 de voturi „pentru”, 8 abtineri si 30 de voturi impotriva.
Senatoarea PC Cristiana Anghel, care s-a opus acestei legi, a tinut sa le transmita un mesaj colegilor sai care au votat pentru interzicerea fumatului in spatiile publice.
„Am si eu o intrebare, pentru dragii mei colegii care au votat mizeria asta de lege, pentru ca nu poate sa fie altceva. Ce se vor face daca eu aduc o initiativa legislativa prin care interzic comercializarea bauturii? Nu consumul, comercializarea? Ce se fac dragii mei colegi daca eu, din cauza tigarii, fac stare de sevraj si de fiecare data cand e vot in plen, ora aia de vot final, si trebuie sa ma duc sa fumez?” a spus Anghel.
„Nu ar fi o idee rea”, i-a raspuns presedintele de sedinta, Cristian Dumitrescu (PSD), in aplauzele salii.
Propunerea legislativa pentru interzicerea fumatului in soatiile publice a mai fost pe ordinea de zi a plenului Senatului pe 18 februarie, cand, la propunerea senatorului Dumitru Pelican, liderul grupului senatorilor liberal-conservatori, actul normativ a fost retrimis la Comisia pentru sanatate pentru a fi modificat, in sensul reglementarii posibilitatii ca in institutiile publice sa poata fi amenajate totusi, niste spatii speciale pentru fumat.
„Daca stai zece ore in aceasta institutie, sunt zile cand am stat si 12, sunt zile in care am stat foarte putin, unde sa fumez? Chiar nu pot sa am un loc amenajat intr-o institutie publica, unui mic, sa fumez o tigara, pentru ca (¬), atunci cand devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poti sa omori un om cu aceasta lege. Lasa-i un locsor, acolo, de fumat!” argumenta conservatorul, care e fumator.
De altfel, legea a determinat, atunci, discutii contradictorii in plenul Senat.
Retrimisa la comisia de sanatate, senatorii au decis, pe 10 martie, sa pastreze proiectul fara amendamente, in sensul interzicerii totale a fumatului in spatiile publice.
Potrivit propunerii legislative, se interzice complet fumatul in spatiul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, ale institutiilor si unitatilor de invatamant, precum si in unitatile sanitare de stat si private.
Sursa: hotnews.ro