Aproximativ 87.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 26.200 de mijloace de transport (dintre care 6.800 automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează luni IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 48.000 de persoane cu 13.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 39.900 de persoane cu 12.300 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 44.200 de persoane şi 18.700 de mijloace de transport (1.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 26.500 de persoane cu 11.600 mijloace de transport.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 45 de fapte ilegale (15 infracţiuni şi 30 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 730.400 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.300 de lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a opt cetăţeni români din diferite motive legale.